Într-un mesaj adresat duminică de preşedintele Traian Băsescu cu prilejul Zilelor Oraşului Chişinău, şeful statului a precizat că România continuă să sprijine integrarea europeană a Republicii Moldova şi a adăugat că cetăţenii moldoveni merită să se bucure de toate avantajele pe care UE le oferă membrilor.
Mesajul lui Traian Băsescu a fost prezentat de către Eugen Tomac, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale. "Dragi români, Stimaţi locuitori ai municipiului Chişinău, Doresc să vă adresez salutul meu călduros cu prilejul Zilelor oraşului Chişinău, o sărbătoare importantă pentru comunitatea dumneavoastră, care a devenit, de-a lungul anilor, o frumoasă tradiţie. Consider că este important ca fiecare comunitate să dedice un moment special celebrării identităţii sale şi rememorării tradiţiilor care o definesc, în peisajul divers al lumii contemporane. Istoria, cultura şi farmecul aparte ale Chişinăului fac ca în fiecare an această sărbătoare să-i adune pe cei care se simt ataşaţi de acest loc şi mai ales de oamenii care, prin eforturile şi dăruirea lor, au transformat oraşul într-o capitală europeană", se arată în mesajul preşedintelui. Traian Băsescu a menţionat că în acest an, Chişinăul a aniversat 576 de ani de la prima atestare documentară. "Ca de fiecare dată, rememorarea trecutului istoric este o condiţie esenţială pentru a putea reflecta matur asupra prezentului şi asupra alegerilor pe care trebuie să ni le asumăm în viitor, pentru binele comun. Consider că este obligaţia noastră de a construi un viitor comun, întrucât cetăţenii Republicii Moldova merită să se bucure, cât mai curând, de toate avantajele pe care le oferă Uniunea Europeană membrilor săi. Vă asigur că România va continua să susţină necondiţionat procesul de integrare europeană, pentru că este datoria noastră să fim alături de românii din Basarabia", a spus Traian Băsescu. El se declară convins că manifestările găzduite de Chişinău vor fi un prilej de adâncă emoţie, atât pentru locuitorii oraşului, cât şi pentru cei veniţi de departe să împărtăşească bucuria acestui eveniment. "Fie ca Maica Domnului, ocrotitoarea oraşului Chişinău, să vă dăruiască înţelepciunea de a cultiva încrederea şi respectul, pentru ca în acest fel să reuşiţi să vă finalizaţi proiectele, în acord cu aspiraţiile cetăţenilor. Vă rog să primiţi dragi basarabeni, încă o dată, felicitările mele sincere însoţite de cele mai calde urări. La mulţi ani oraşului Chişinău!", se mai arată în mesaj.