Criza din Zona Euro alimentează euroscepticismul din arhipelag unde apartenenţa la blocul comunitar este acum supusă unei dezbateri publice.
Premierul britanic David Cameron nu a cedat presiunilor exercitate de aripa dreaptă a Partidului Conservator şi a respins revendicarea euroscepticilor privind organizarea unui referendum naţional pe tema ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Răspunsul lui vine în contextul mobilizării recente a euroscepticilor britanici, un grup care, după ce a strâns 100.000 de semnături, forţează un vot în Camera Comunelor în favoarea consultării electoratului spre sfârşitul acestui an pe tema retragerii ţării din blocul comunitar. "Nu vreau ca Marea Britanie să părăsească UE. Cred că este răspunsul greşit pentru ţara noastră", a explicat şeful executivului de la Londra într-o emisiune găzduită de BBC. "Ceea ce mulţi vor în această ţară e nu să ne retragem din UE, ci mai degrabă să o reformăm şi să ne asigurăm că echilibrul puterii între Marea Britanie şi UE este mai bun", a adăugat Cameron. Premierul a precizat că un astfel de referendum va fi organizat doar dacă, în baza unui nou tratat european, Marea Britanie ar fi nevoită să cedeze Uniunii Europene şi mai multă suveranitate decât o face în prezent. O decizie a poporului Aripa radicală din Partidul Conservator este iritată că liderul formaţiunii a renunţat la una din promisiunile din campania electorală dinaintea alegerilor de anul trecut, cea privind supunerea Tratatului de la Lisabona unui referendum naţional. David Cameron a explicat că o astfel de consultare ar fi fost atunci fără rost, în condiţiile în care Tratatul de la Lisabona, noua Constituţie comunitară intrată în vigoare pe 1 decembrie 2009, fusese deja ratificat de toate celelalte 26 de ţări membre UE. În realitate, în timpul negocierilor pentru formare unei coaliţii de guvernământ cu liberal-democraţii, după alegerile din mai 2010, conservatorii conduşi de David Cameron au fost nevoiţi să îşi mai dilueze politicile antieuropene. Astfel, una din doleanţele acestora, cea privind obţinerea unei noi derogări de la legislaţia comunitară privind piaţa forţei de muncă şi asistenţa socială, a fost scoasă de pe agenda Partidului Conservator la insistenţele noilor aliaţi liberal-democraţi. Cărţile nu sunt însă făcute în privinţa referendumului solicitat de eurosceptici. "Dată fiind criza din Zona Euro, dezbaterea pe tema retragerii Marii Britanii din UE este tot mai relevantă. Există o majoritate în rândul parlamentarilor care vor să aibă loc această dezbatere şi trebuie să răspundem acestei situaţii", a declarat Natascha Angel, preşedintele comisiei de afaceri din Camera Comunelor. Dezbaterea va avea loc până în luna decembrie, a mai anunţat parlamentarul. Chiar dacă deputaţii ar vota în favoarea organizării unui referendum, decizia nu este una coercitivă pentru executivul condus de David Cameron. Pre mierul va trebui însă să gestioneze un val tot mai puternic de antipatie faţă de UE, atât la nivel popular, cât şi în propriul partid. "Apartenenţa la UE este vitală pentru viitorul nostru economic. Nu vreau să părăsim blocul comunitar." DAVID CAMERON, premierul Marii Britanii CIFRE Plusurile economice ale apartenţei la UE Ca membru UE, Marea Britanie are parte de un spor de competitivitate şi stabilitate economică, graţie accesului pe pieţele comunitare, dar şi unei vizibilităţi crescute în lume. Potrivit Euractiv, peste 52 % dintre exporturile de mărfuri şi servicii ale Marii Britanii merg către UE (400 miliarde de lire sterline, de trei ori mai mult decât spre SUA), 4,2 % spre China şi 1,3 % spre India. Comerţul cu servicii aduce constant Londrei un excedent, atât cu statele UE (4,6 miliarde de lire), cât şi cu cele din afara Uniunii (37,6 miliarde de lire). Circa 3,5 milioane de locuri de muncă din Marea Britanie depind de comerţul cu statele membre; 1,6 milioane de britanici lucrează în alte ţări UE, în timp ce în Regatul Unit se află două milioane de cetăţeni comunitari. Aceştia din urmă reprezintă 4,46 % din forţa de muncă a Marii Britanii. Citiţi şi:
- Bogaţii Europei nu mai vor să sponsorizeze ţările cu probleme
- Ultima lovitură: Iese Marea Britanie din UE?
- Zeci de mii de britanici au protestat, în stradă, faţă de reducerile bugetare