În fața realității că premierul britanic nu renunță la ideea unui Brexit fără acord, UE a cedat, oferindu-i o variantă de compromis.
Diplomații UE intenționează să îi ofere lui Boris Johnson o versiune mai favorabilă a controversatei „plase de siguranță”, astfel încât să se evite introducerea controalelor vamale la frontiera dintre Republica Irlanda și Irlanda de Nord, care va deveni și frontiera dintre UE și Marea Britanie.
Potrivit unor informații obținute de Daily Express, proiectul, care a fost deja discutat în cancelariile europene, ar permite Bruxelles-ului să redeschidă tratatul de ieșire din UE cu Londra, dacă premierul britanic poate dovedi că dispune de o majoritate parlamentară pentru a valida acordul.
Potrivit noului plan, Irlanda de Nord (parte a Marii Britanii) ar urma să se alinieze regulamentului SPS (Sanitary and Phitosanitary Measures) al Uniunii Europene în materie de sănătate animală și vegetală pentru a permite un comerț fără fricțiuni cu produsele agricole.
Drept urmare, Bruxelles-ul se arată dispus să închidă ochii la mărfurile care pătrund în UE de pe teritoriul Marii Britanii, acordând încredere guvernului de la Londra că respectă normele.
Mărfurile vor fi urmărite prin intermediul unor așa-zise „aranjamente alternative”, cum sunt contractele încheiate pe încredere, așa cum dorește Boris Johnson.
Însă Bruxelles-ul dorește să aibă la dispoziție o „frână de urgență” pentru a preveni ca Irlanda de Nord să devină o rută importantă de contrabandă către piața unică europeană.
Aceasta deoarece diplomații europeni se tem că țări precum China sau India ar putea profita de pe urma acestui compromis în acordul de Brexit.
În varianta propusă de UE, Marea Britanie ar scăpa de enorma birocrația europeană și de reglementările care nu se referă la mărfuri alimentare și veterinare.
Va fi probabil nevoie de controale inopinate asupra produselor de origine animală și vegetală, dar acestea ar urma să se petreacă departe de frontieră.
În plus, UE nu ar aplica taxe vamale asupra nici unui produs care ar traversa frontiera dinspre Marea Britanie.