Dezvoltatorii imobiliari din Capitală sau drumarii care execută lucrări de reabilitare a străzilor vor avea, peste aproximativ o lună, grija „brevetului verde”.
Noţiunea e introdusă de Primăria Capitalei în dezbatere publică şi, dacă va trece de votul consilierilor generali, va fi impusă tuturor acelora care se fac vinovaţi de poluarea oraşului.
Brevetul verde nu e o invenţie, ci un set de norme cuprinse deja în legislaţia existenţă, dar nerespectate de constructori, după cum a recunoscut ieri şi primarul general Sorin Oprescu. Ce l-ar face pe brevet mai respectat decât restul normelor legale în vigoare, atâta vreme cât Garda de mediu sau Inspecţia de Stat în Construcţii n-au fost în stare să le impună până acum? Nimic. În ciuda promisiunii colorate a edilului: „o să stau călare pe tot ce spune legea, nu cum au stat ăştia până acum, cu faţa la curu' calului”.
Brevetul verde presupune că orice persoană fizică sau juridică trebuie să respecte un set de norme, dacă vrea să construiască în Bucureşti:
- să izoleze în totalitate şantierul astfel încât să nu permită accesul în şantier decât pe căile special amenajate, iar perimetrul să fie împrejmuit cu panouri pe toată lungimea;
- să depoziteze direct in containere sau in alte ambalaje (saci sau diverse recipiente) materialele reutilizabile rezultate în urma lucrărilor de construcţii, fiind strict interzis contactul materialelor excavate cu zona Iimitrofă şanţurilor;
- să îndepărteze imediat cu mijloace de transport corespunzătoare materialele neutilizabile (moloz, deşeuri, reziduuri etc.); se interzice depozitarea în şantier a acestor materiale;
- să ia toate măsurile de semnalizare şi iluminare a zonei de lucru atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, astfel încât să se asigure vizibilitatea la o distanţă de cel putin 100 m, pe toată durata execuţiei lucrărilor;
- să execute lucrările fără a produce praf (lucru sub perdea de apă, stropirea căilor de acces, a stivelor de materiale mai ales în condiţii de vreme uscată), iar activitatea execuţiei lucrării se consideră încheiată numai după ce suprafaţa pe care s-a lucrat este adusă la starea iniţială, curăţată şi spăIată;
- să asigure trasee pietonale de trecere în conformitate cu prevederile normelor de protecţie a muncii, pe toată perioada execuţiei lucrărilor de construire.
De asemenea, a mai adăugat Oprescu, roţile camioanelor care ies din şantier trebuie curăţate înainte de a ieşi în oraş.
Nerespectarea prevederilor Brevetului verde va aduce amenzi proprietarilor de şantiere cuprinse între 100 - 500 lei RON pentru persoanele fizice şi între 500 – 2.500 lei RON pentru persoanele juridice.