Autoritățile din Timiș au cerut ca întregul oraș Făget și încă trei sate aparținătoare să intre în carantină după ce numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 47, informează Digi 24
Pentru a putea fi pusă în aplicare această decizie, este însă nevoie și de acordul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
"La acest moment s-a luat decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de a carantina orașul și cele trei comune aparținătoare. Această decizie a venit în urma raportului comunicat de către DSP și a analizei epidemiologice la nivelul orașului.
Ținând cont că situația e delicată, 47 de persoane pozitive și personal medical, s-a luat această decizie, care a fost transmisă la nivel național și așteptăm astăzi ordinul comandantului Comitetului Național pentru Situații de Urgență. În momentul în care va veni acest ordin, instituțiile responsabile îl vor pune în aplicare cu restricționarea accesului, dar această restricționare este controlată. Dăm posibilitatea cetățenilor de a se deplasa la locul de muncă, dar cu adeverințele emise de instituțiile respective'', a spus președintele CJ Timiș, Călin Dobra, la Digi 24.
Făget are o populație de circa 7.000 de locuitori. Ar fi primul oraș din Romania care intră în carantină dupa noua lege.
Până în prezent, două comune au mai fost puse sub carantina: Gornet (Prahova) si Cartojani (Giurgiu).
În județul Timiș, până ieri au fost raportate, în total, de la începutul epidemiei de CoVID-19, 983 de persoane confirmate cu Covid-19. În prezent, peste o sută de persoane sunt internate în spitalele din județ. 1.967 de persoane sunt în carantina, iar peste 9.600 de persoane sunt izolate la domiciliu.
Știre în curs de actualizare