Breaking News! Sute de mii de măști și de combinezoane putrezesc în depozitele DSU! Când trebuiau livrate spitalelor

Peste jumătate dintre măștile și combinezoanele special concepute pentru medici au fost descoperite în mai multe depozite ale Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), unde zac de luni de zile, în ciuda faptului că trebuiau livrate la scurt timp după declararea stării de urgență.

De luni de zile, s-a pus praful peste cele aproximativ 900.000 de combinezoane complete și 400.000 de măști FFP2, livrate special pentru medicii români de o firmă din Coreea.

„La un control făcut la Departamentul pentru Situații de Urgență, Curtea de Conturi a descoperit mari stocuri rămase în depozite, sustine un document oficial. <<Jumătate din combinezoanele aduse de la firma UPC LTD Korea se află încă în stoc la data de 15 iunie 2020>>, deși la achiziționarea lor, în urmă cu trei luni, s-a folosit argumentul urgenței extreme, au constatat auditorii publici. În cazul acestui contract, s-au găsit în depozit aproximativ 900.000 de costume complete, care n-au fost trimise în spitale. Unul dintre depozitele principale este cel al IGSU de la Mizil.

Dosarul „Masca”. Un nume greu din România și contractul dubios de 11,5 mil. Euro cu statul

Motiv de îngrijorare. Ce spun specialiștii despre purtatul măștii pe timp de caniculă

Același lucru, stocuri mari din produse cumpărate pe repede înainte, chiar la jumătatea lui martie, și livrate imediat sau în interval de o lună, l-a descoperit Curtea de Conturi și în cazul măștilor supraevaluate pentru medici, în cazul contractului firmei bucătăresei din Giurgiu, finanțată cu bani din Abu Dhabi.

În cazul măștilor FFP2, plătite de IGSU firmei lui Cătălin Hideg, 59% dintre măștile profesionale FFP2, aproape 400.000, erau în depozite și nu în spitale pe 15 iunie, la trei luni de la semnarea contractelor, conform constatărilor Curții de Conturi”, anunță libertatea.ro.

sursa: Libertatea