Alida Moise, șefa secției ATI de la Spitalul Gerota, a declarat că s-a vindecat de Coronavirus, după ce a stat mai bine de o săptămână pe suport respirator.
Şefa secţiei ATI din cadrul spitalului „Dimitrie Gerota”, medicul Alida Moise, care s-a aflat în stare foarte gravă după ce a fost infectată cu virusul SARS-Cov-2, şi-a revenit și a fost externată, scrie Antena3.
„Mi-am văzut familia după mult timp, din data de 19 am fost internată la Institutul Balș iar înainte a fost o perioadă de carantină în spital(...). Vreau să încep perioada de recuperare, care va fi de lungă durată. Vestea importantă este că medicina românească a realizat un succes enorm, ca un pacient prelungit critic să poată fi reanimat”, a spus Alida Moise.
Alida Moise a stat pe suport respirator mai mult de o săptămână.
Cel care a infectat-o a fost chiar fostul polițist care a mințit în legătură cu călătoria din care se întorsese. Acesta a ascuns autorităţilor că a călătorit în Israel, contaminând astfel mai multe cadre medicale de la Spitalul Gerota.