Ministerul Apărării Naționale din România a anunțat, marți, 8 martie, că Ucraina a solicitat aprobare diplomatică pentru patru elicoptere care ar trebui să ajungă la Ghimbav, în județul Brașov, pentru mentenanță. Aparatele de zbor - care nu sunt militare - au aterizat deja la Iași pentru o escală tehnică.
România, la un pas de a se implica în război, dacă elicopterele pentru care Ucraina a cerut aprobare diplomatică pentru a survola spațiul aerian ar fi fost militare. Ministerul Apărării Naționale a precizat, însă, că aparatele de zbor sunt civile și neînarmate și că urmează să se deplaseze în județul Brașov.
MApN: Patru elicoptere ucrainene civile, neînarmate, au aterizat pe aeroportul din Iaşi
„Autoritățile ucrainene au solicitat părții române aprobări diplomatice de survol cu destinația finală Ghimbav, jud. Brașov, pentru un număr de 4 elicoptere, în scopul efectuării operațiunilor de mentenanță la Airbus Helicopters România, potrivit contractelor în vigoare.
Aeronavele în discuție sunt configurate pentru executarea misiunilor civile, nefiind înarmate.
Pentru aceste elicoptere au fost depuse astăzi, 8 martie, planuri de zbor în sistemul de trafic aerian civil, aeronavele aterizând deja pe aerodromul Iași, pentru escală tehnică, urmând să își continue deplasarea către destinația finală”, a transmis, într-un comunicat, Ministerul Apărării Naționale.
România, la un pas de a se implica în conflict cu Federația Rusă
În cazul în care aparatele de zbor ar fi fost militare, România ar fi riscat să fie privită de Federația Rusă ca fiind implicată în războiul din Ucraina. Rusia a declarat, recent, că țările vecine Ucrainei care găzduiesc avioanele lor militare vor fi considerate ca fiind implicate în conflictul armat.
„Știm cu certitudine că avioane de luptă ucrainene au zburat în România și în alte țări vecine. Utilizarea rețelei de aerodromuri a acestor țări pentru ancorarea aviației militare ucrainene cu utilizarea ulterioară a forței împotriva armatei ruse poate fi considerată ca fiind implicarea acestor state într-un conflict armat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov, duminică.
Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă a transmis, într-un interviu televizat, că totul reprezintă o „pură retorică menită să distragă atenția de la ceea ce se întâmplă cu adevărat pe teren - civili uciși, reguli ale conflictului armat încălcate”.
Moscova poate încerca cât vrea să sperie România, a adăugat el, dar „nu avem niciun motiv să ne simțim amenințați”.