Breaking News. Ministrul Sănătății: ”Ne confruntăm cu o situație fără precedent”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat ultimele noutăți despre evoluția pandemiei. La acest moment au fost confirmate 3.183 de cazuri de îmbolnăvire, 281 de pacienți vindecați și 116 decese. Vârsta medie a deceselor este de 66 de ani. Spitalele din subordinea autorităților locale vor trece în subordinea Ministerului Sănătății, pe perioada crizei. Ministerul Sănătății a primit o cantiate importantă de hidroxiclorochină, medicament folosit în tratatrea Covid-19.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a susținut o conferință de presă, la Palatul Victoria, în care a prezentat ultimele evoluții în legătură cu pandemia de coronavirus. Acesta a spus că sistemul sanitar se confruntă cu o situație fără precedent.

Ministrul Sănătății a precizat că există trei focare de infecție, la Suceava, Deva și Arad.

El  a anunțat că s-au constatat 3.183 de cazuri de îmbolnăvire și 281 de pacienți vindecați. Vârsta medie a deceselor este de 66 de ani. Din 10 martie trendul contaminărilor a fost ascendent.

Nelu Tătaru a anunțat că toate spitalele din subordinea autorităților locale vor trece în subordinea Ministerului Sănătății care le va coordona activitate. Spitalele vor rămâne în subordinea autorităților locale, dar vor fi coordonate de la nivelul Ministerului Sănătății pe perioada crizei.

Ministrul Sănătății a prezentat o situație a dotărilor pe care le-a trimis Guvernul către unitățile medicale aflate în luptă cu noul coronavirus.

Unifarm a distribuit o serie de echipamente, 153.000 combinezoane, 1.353.310 mănuși și măști, viziere, dezinfectanți, halate sterile, biocide. Vor fi aduse în țară 200 de ventilatoare mecanice.

Au fost alocate 23 milioane lei pentru testări PCR, iar în țară au ajuns încă 10 aparate care au fost livrate prin Crucea Roșie. Testarea se va face în 35 de centre.

Ministerul Sănătății a primit o donație de  hidroxiclorochină și alte medicamente folosite în tratamentul Covid-19.

 

Nelu Tătaru a făcut un apel la medici și personalul medical, arătând că personalul din sistem a știut să se mobilizeze  în momente dificile și a venit momentul să o facă din nou: Fiți alături de pacienții voștri pentru că au nevoie. Știu de ce aveți nevoie. Nu sunteți singuri. Acest virus ne-a schimbat radical viața. Toți ne întrebăm cât va dura și când ne vom putea întoarce la normalitate. Nimeni nu are răspunsul.

Ministrul a făcut apel către cetățeni să respecte măsurile de restricție impuse: „sunt luate ca să vă salveze viața”.

 

Nelu Tătaru a precizat că și la Țăndărei se poate ajunge să fie declarat focar de coronavirus. Fiecare focar este evaluat particular. Avem în acest moment trei focare mari, după cum am menționat, sunt mai multe focare mici. În cazul Țăndărei se poate ajunge la un moment dat și la carantinare. Autoritățile locale vor face ce este necesar limita aceste focare. Dacă nu se reușește, atunci vom aplica și alte măsuri

Există la acest moment 2.000 de ventilatoare mecanice pentru fiecare pat ATI și încă 2.900 la spitalele suport.

La Arad și Deva nu se impune încă carantină dacă se vor respecta măsurile propuse.

Medicii nu vor mai avea motive să demisioneze pentru că au primit echipamente și dotări, deci nu mai au nevoie. Ministrul nu agrează excluderea medicilor demisionari din activitatea medicală.

Medicii vor primi un spor de periculozitate, însă suma nu a fost stabilită încă.

Șeful DSP Arad urmează să fie demis. Acesta și-a arătat dispoziția de a se retrage din funcție, a precizat ministrul.

În replică la solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului ca enoriașii să meargă la slujba de Înviere, ministrul a subliniat că în această perioadă izolarea și distanțarea socială sunt foarte importante.

Nelu Tătaru nu crede că pacienții bolnavi de Covid-19 vor fi tratați în străinătate: Există o regulă ca pacientul să fie tratat în locul în care s-a îmbolnăvit.

În acest moment spitalele județene tratează bolnavii non-Covid care au nevoie de tratament urgent.

Medicii care nu pot ajunge acasă vor fi cazați de autoritățile locale în locații speciale.