În saloane se aflau 11 pacienți în momentul izbucnirii focului.
La Spitalul CFR din Cluj Napoca a izbucnit un incendiu, provocat de un scurtcircuit, duminică dimineața
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a fost alertat, duminică dimineața, în jurul orei 7.00, pentru a intervene. A fost nevoie de evacuarea a trei pacienți. În saloane se aflau 11 pacienți în momentul izbucnirii incendiului.
Potrivit reprezentanților ISU Cluj, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric la un corp de iluminat dintr-o baie, aflată la etajul I al spitalului, scrie G4Media.
„Au fost evacuate trei persoane. A intervenit Detașamentul 1 de Pompieri Cluj-Napoca cu două autospeciale de capacitate medie cu apă și spumă pentru stingere incendii, o mașină de descarcerare, o autospecială cu scară și un echipaj de terapie intensivă mobilă. Incendiul a fost stins. Cele trei persoane evacuate sunt pacienți ai spitalului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriș.
Biriș a precizat că nu s-a impus evacuarea altor pacienți internați la Spitalul CFR.
Baia în care a izbucnit incendiul deserva pacienții din secția Interne, din mai multe salaoane, iar accesul se făcea din hol. 11 pacienți se aflau in saloane, în momentul izbucnirii incendiului.
O parte din imobilul în care funcționează Spitalul CFR a fost construit încă din 1884. În 1918, imobilul funcţiona ca policlinică a căilor ferate maghiare.
În 1919 clădirea a intră în posesia statului român, care a amenajat-o pentru a îndeplini funcţia de policlinică. Din 1945, aceasta a funcționat ca Spital al Căilor Ferate Române.
Deși clădirea este veche, improprie, Spitalul Universitar Cai Ferate Cluj-Napoca acordă servicii de spitalizare continuă, servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi sau servicii paraclinice în următoarele specialităţi: anestezie şi terapie intensivă, boli infecţioase, cardiologie, dermatovenerologie, endocrinologie sau diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, medicină internă, nefrologie, neonatologie, neurologie, oncologie medicală, pediatrie, pneumologie, psihiatrie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie , oftalmologie, ortopedie şi traumatologie, otorinolaringologie, urologie, anatomie patologică, medicină de laborator, radiologie – imagistică medicală.
Foto: G4Media