Toţi componenţii lotului de kaiac-canoe au fost depistaţi, pozitiv, astăzi, iar opt dintre ei, calificaţi la Jocurile Olimpice, riscă să nu facă deplasarea la Rio de Janeiro.
Încă un şoc în sportul românesc, în problema ce vizează dopajul. Componenţii loturilor masculine şi feminine de kaiac-canoe au fost prinşi dopaţi cu meldonium, substanţa care a fost folosită de mai mulţi sportivi, în ultima vreme, inclusiv de rusoaica Maria Şarapova. Printre cei care au căzut testul se află şi 7 componenţi ai celor 4 bărci calificate la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
"În afara celor prinşi anterior (n.r. Dumitrescu şi Mitrea au fost prinși dopați), mai sunt alţi 7 sportivi calificaţi la Rio din lotul de kaiac canoe care au fost depistaţi pozitiv cu meldonium. Este o tragedie pentru sport şi o veste dezarmantă. Vom demara o anchetă, pentru că noi credem că sunt oameni din anturajul sportivilor care le furnizează acest medicament", a spus Ion Dobrescu, secretarul general al COSR pentru TVR.