Un nou bilanț dramatic a fost anunțat sâmătă seara de autoritățile italiene. Este vorba de cel mai grav bilanț de la izbucnirea pandemiei. Astfel, în Italia se înregistrau sâmbătă, la ora 17.56, o cifră amețitoare: 793 de noi decese.
Trebuie spus că numai în câteva ore numărul persoanelor decedate pe glob a crescut cu aproape 1.000.
Numărul total al deceselor din Italia a ajuns astfel la 4.825. Corriere della Sera anunțat mai devreme că bilanţul numai în regiunea Lombardia este de 546 morţi. În toată Italia, în ultimele 24 de ore s-au întregistrat 793 de decese. De asemenea, sâmbătă, la ora 18 au fost raportate 6.557 de noi infectări, numărul total ajungând la 53.578. Astăzi se împlinește o lună de la depistarea primului caz de coronavirus din Italia.
În Italia, se raportase primul deces provocat de coronavirus la sfârşitul lui februarie și s-au înregistrat vineri 4.032 de decese la 47.021 de cazuri și 5.986 cazuri noi, iar 5.129 de persoane fiind declarate vindecate de către autorităţile italiene.
După Italia şi China, Sapnia trece pe locul 3. Sâmbătă s-au înregistrat 24.926 cazuri din care 3.355 sunt noi (ce mai mare creștere în 21 martie!)și 1.326 de decese. Următoarele cele mai afectate state sunt Iranul, cu 1.556 de decese la 20.610 de cazuri recenzate, cu alte 966 de cazuri noi, Franţa, cu 450 de decese (12.612 cazuri) şi Statele Unite cu 288 de morţi (22.738 de cazuri). Și în Belgia cazurile cresc vertiginos. Astăzi au fost înregistrate 588 noi pacienți și 67 de decese. Rusia are raportate 253 de cazuri și 1 mort.