Bravii „tricolori”, determinați pentru Jocurile de Vară

România va fi reprezentată de 35 de sportivi cu dizabilități intelectuale la Jocurile de Vară Special Olympics de la Abu Dhabi 2019 (Emiratele Arabe Unite), eveniment ce va avea loc în perioada 15-21 martie și al cărui ambasador la nivel global este legendara gimnastă Nadia Comăneci.

Bravii „tricolori” vor concura în probe precum atletism, bocce, gimnastică artistică, înot, judo, patinaj role, tenis de câmp și tenis de masă. Jocurile Olimpice de Vară Special Olympics sunt organizate după modelul Jocurilor Olimpice la fiecare patru ani, iar la ediția din acest sunt înscriși 7.500 de sportivi din peste 190 de țări care vor concura la 24 de discipline sportive. La ediția precedentă a Special Olympics, care a avut loc la Las Vegas, din 2015, delegația României a cucerit 21 de medalii, dintre care 7 de aur, la șapte discipline sportive.

Concurenții sunt catalogați drept „persoane cu determinare”, în loc de persoane cu dizabilități intelectuale. Deplasarea delegației române la Abu Dhabi numără în total 54 de persoane, și a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Comitetul Național Paralimpic și de Fundația Nadia Comăneci. „La Abu Dhabi merrgem ca să reprezentăm cu mândrie România. Importantă este participarea”, a declarat Cristian Ispas, directorul național al Fundației Special Olympics.