Evz.ro a acordat Braşovului diploma “Oraşul de vis”

Astăzi a ajuns la Braşov diploma pe care oraşul de sub Tâmpa a primit-o în campania “Oraşul de vis”. Braşovul a câştigat această competiţie, care a durat aproape patru luni, în faţa altor 14 oraşe din România.

Primarul George Scripcaru a fost cel care a primit, în numele braşovenilor, diploma “Oraşul de vis”. Jurnaliştii evz.ro au participat, în compania reprezentanţilor autorităţilor locale, la o conferinţă de presă în cadrul căreia primarul Scripcaru s-a arătat onorat de victoria Braşovului. Acesta a precizat că este nu doar o onoare, dar şi o responsabilitate de care autorităţile locale trebuie să ţină cont. “Braşovul reprezintă ceva pe harta României, iar acest loc important este o confirmare a faptului că în ultimii ani oraşul s-a schimbat în bine”, a declarat George Scripcaru în timpul conferinţei de presă organizată în urmă cu câteva ore în centrul Braşovului, în cadrul primăriei. Scripcaru a ţinut să mai precizeze că a primit, prin intermediul acestei campanii, nenumărate propuneri din partea cititorilor cu privire la modul de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă, fie că a fost vorba despre mediu, infrastructură locală, ori siguranţa cetăţenilor. Citiţi mâine, în Evenimentul zilei, mai multe detalii de la conferinţa de presă în cadrul căreia Braşovului i-a fost acordată diploma “Oraşul de vis” al României. Un reportaj în exclusivitate realizat pe străzile oraşului de sub Tâmpa şi ce cred braşovenii despre victoria oraşului lor, în ediţia online a www.evz.ro, de mâine. Topul celor 15 oraşe din ţară

Concluziile campaniei "Oraşul de vis" constituie un punct de reper într-o analiză complexă realizată asupra celor mai mari 15 oraşe din România. Fie că este vorba de infrastructură, administraţie, mediu, cultură şi educaţie, dezvoltare economică, sănătate sau de siguranţă, "Oraşul de vis" a realizat o radiografie amănunţită asupra aspectelor care influenţează calitatea vieţii.

Rezultatul s-a concretizat în următorul clasament:

  • Braşov (locul 1),
  • Piteşti (locul 2),
  • Craiova (locul 3),
  • Cluj-Napoca (locul 4),
  • Iaşi(locul 5),
  • Timişoara(locul 6),
  • Arad (locul 7),
  • Bacău (locul 8),
  • Sibiu (locul 9),
  • Constanţa (locul 10),
  • Oradea (locul 11),
  • Bucureşti (locul 12),
  • Galaţi (locul 13),
  • Brăila (locul 14) şi
  • Ploieşti (locul 15).