Brăneşti - U Craiova 1-0

Nou-promovata Victoria Brăneşti s-a impus, la Buzău, cu scorul de 1-0 în faţa formaţiei Universitatea Craiova într-un meci din etapa a III-a a Ligii I la fotbal.

Victoria Brăneşti era, alături de Sportul Studenţesc, singura echipă care nu obţinuse încă punct în sezonul actual al Ligii I. Singurul gol al meciului a fost marcat de Simion, în a doua repriză. Înaintea succesului obţinut în faţa Universităţii, echipa lui Ilie Stan a cedat în prima etapă, scor 2-3, la Buzău, cu Gaz Metan Mediaş, în timp ce în etapa secundă a fost învinsă de campioana CFR Cluj cu 2-0.

De cealaltă parte, Universitatea Craiova a avut un start foarte greu de sezon, oltenii remizând la Severin, 0-0 cu CFR Cluj, şi cedând, în urma unei partide controversate, scor 1-2, în Ghencea, cu Steaua.

VICTORIA BRĂNEŞTI - U CRAIOVA 1-0 A marcat: Simion (67) Victoria Brăneşti: Cernea - Nicola, Marincău, Bar, Maghici - Nicoară, Olariu, Coman, Popa - Oprea, Simion. Antrenor: Ilie Stan.

Universitatea Craiova: Lung Jr. - Ciucă, Iliev, Găman, Dănănae - Gângioveanu, Dilevski, Bărboianu, Prepeliţă - M. Costea, Dina. Antrenor: Aurică Ţicleanu.

Arbitru central: Ov. Haţegan Asistenţi: I. Popa, E. Dumitrescu

PARTIDE DISPUTATE ÎN ETAPA A TREIA A LIGII I:

  • Rapid - Oţelul 0-0
  • "U" Cluj - FC Vaslui 1-1