Brăilei i s-a dus vestea în lume datorită lacurilor cu proprietăți miraculoase. Apa săratăși nămolul, care pare să-l „bată” pe cel de la Techirghiol, sunt considerate un panaceu. Lacurile au și două legende create probabil de cei care voiau să ducă faima acestora și au găsit această străveche și eficientă modalitate de PR.
Județul Brăila are două oaze de sănătate, cele două lacuri cu apă sărată. Unul este situat în comuna Chișcani, la 6 kilometri de Brăila, iar celălalt, în comuna Movila Miresii, la 30 de kilometri distanță de oraș. „Darul ceresc” cu care este înzestrată Brăila, nămolul sapropelic din cele două lacuri, este asemănător cu cel de la Techirghiol și s-a format în sute de ani. Apa lacurilor pare murdară, iar mirosul care vine de la nămol nu te încurajează să te aopropii, însă reprezintă un adevărat izvor de sănătate.
Lacul Sărat, disputat între două primării
Lacul Sărat din stațiunea cu același nume a fost disputat între Primăria Brăila și cea din Chișcani, care s-au bătut ani întregi în instanță. În cele din urmă, stațiunea a ajuns în administrația primăriei din Brăila.
În 2009, s-a întâmplat un fenomen inexplicabil: lacul a secat pe 90 la sută din suprafață, fenomen care nu se mai întâmplase din 1987. Deși concentrația de sare rămasă în apă a făcut cristalele saline să devină grunjoase, lacul nu a fost alimentat cu apă din exterior, deoarece ar fi distrus proprietățile terapeutice ale apei.
Paradoxal, în ciuda concentrației mare de sare găsită în apă, în ultimii ani, din cauza temperaturilor extrem, de scăzute, în timpul iernii, lacul a tot înghețat. Sarea s-a lăsat la fundul apei, iar pelicula care a rămas la suprafață a format un strat de câțiva centimetri de gheață.
Lacul izolat
Pe traseul Brăila – Râmnicu Sărat, în dreptul comunei Movila Miresii, aerosolii sărați te înviorează imediat. Lacul de aici, care nu este la fel de celebru ca cel Sărat, este foarte generos cu proprietățile apei și nămolului. Nu este luat cu asalt din cauză că lipsesc amenajările și locul este sălbatic. Locul este numai bun pentru oamenii care locuiesc în satele din jur și care vin aici să se scalde în scop terapeutic.
Movila și norocul miresii
Legendele care s-au țesut în legătură cu apariția lacurilor cu apă sărată din Brăila ne duc departe, în istorie. Lacul Sărat de lângă Brăila pare că s-a format pe vremea lui Vlad Țepeș. Legenda spune că domnitorul a încercat să pedepsească mai mulţi soldaţi turci care au îndrăznit să calce pe pământ românesc și i-a pus la saramură.
Soldaţii otomani au fost ţinuţi în apele sărate ale lacului vreme de o săptămână, iar când Ţepeş a dat ordin să fie traşi în ţeapă în pădurea din apropierea lacului, conform obiceiului, turcii au rezistat neaşteptat de mult la tortură. Se pare că săptămâna petrecută în apă sărată i-a întărit pe turci. Când și-a dat seama de minune, Vlad Țepeș a dat ordin ca de atunci, oștenii săi și caii răniți în lupte, să fie vindecați în apele sărate ale lacului.
Povestea din jurul Lacului Movila Miresii spune că în urmă cu câteva sute de ani, în acel loc, s-ar fi pierdut o mireasă. De cum pășești pe pământul comunei, nu ai cum să nu vezi „movila” din apropierea lacului, o colină mică care a dat și denumirea satului. Bătrânii locului spun că mireasa s-a pierdut într-o iarnă cumplită, când săteni din Scorțaru Vechi, duceau mireasa acasă la mire, într-un alt sat, conform tradiției. Nuntașii puși pe distracție nu au văzut că mireasa a căzut din căruță, și au pierdut-o din ochi, în întinderea mare și albă de zăpadă, chiar lângă faimoasa „movilă”. Nuntașii au ajuns la mire fără aleasa inimii. Femeia a fost găsită de un ciobănaș de la stâna din apropiere, care l-a înlocuit pe cel care trebuie să-i fie sortit, și alături de care a trăit până la adânci bătrâneți, în Movila Miresii.
Ieftin și bun
În stațiunea Lacu Sărat se poate ajunge foarte ușor, cu tramvaiul, din Brăila. Traseul este mai scurt de 30 de minute și biletul costă 1,5 lei. Odată ajuns în stațiune poți opta pentru plaja amenajată, biletul de intrare costă aproximativ 5 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii, la care se mai adaugă 10 lei pentru șeslong, pentru cei mai pretențioși. Există și porțiuni neamenajate, care poti fi folosite de cei care vor să se ungă cu nămol fără să plătească.
Beneficiile apelor de la Lacu Sărat sunt cunoscute încă de acum un secol. De pe la 1880 exista aici un complex balneo-climateric, cu băi reci și calde și cabinete de fizioterapie. Există și o bază de tratament în stațiune, care se află în topul celor mai căutate staţiuni balneoclimaterice din România.