Pomii de Crăciun vor avea preţuri la fel ca anul trecut, între 30 şi 2.500 de lei, în funcţie de pretenţii. Ieri, în Piaţa Obor din Capitală a fost deschis cel mai mare târg de brazi.
Criza economică nu a scăzut apetitul românilor pentru beteală, globuleţe şi bradul tradiţional. La o estimare rapidă, preţurile din Bucureşti sunt mai mari, în general, decât preţurile din provincie. Anul acesta se vor situa între 30 lei, pentru brăduţii mai mici şi golaşi, şi 2.500 lei pentru cei mari şi frumoşi, din import. Există şi varianta din plastic, oferită de hipermarketuri, unde pot fi găsiţi şi brăduţi minusculi, la 7 lei, dar şi "giganţi" de 500 de lei. Suporturile costă 50 de lei Ieri, în Piaţa Obor din sectorul 2 al Capitalei a fost inaugurat cel mai mare târg destinat comercializării brazilor de Crăciun. Târgul coniferelor ocupă 1.600 de metri pătraţi şi va fi deschis publicului până pe 24 decembrie. În restul Bucureştiului, brazii rămân, pentru moment, o marfă greu de găsit. În Obor, pe întreaga perioadă de desfăşurare a târgului vor fi scoase la vânzare exemplare verzi sau argintii, cu preţuri cuprinse între 70 şi 400 de lei, în funcţie de înălţime. Copacii sunt importaţi din Danemarca, Austria sau Ungaria. Suporturile din fier forjat costă şi ele 50 lei. Exemplarele în ghivece costă între 100 şi 500 de lei Aceeaşi firmă care expune la Târg a adus şi brazi în ghivece. "Pot fi puşi în pământ şi în această perioadă dar, în funcţie de decizia clientului, se poate face sădirea şi la primăvară. În funcţie de înălţime, ei costă între 100 şi 500 lei", spune Ovidiu Neacşu, directorul comercial la Silva Group Ro, organizatorul Târgului. Comenzile speciale urcă la zeci de mii de lei
Brazii intitulaţi pompos "excepţionali", aduşi la comandă specială, au înălţimi de 8-12 metri sau chiar mai mult şi sunt mai scumpi: "Spre exemplu, un brad de cinci metri costă 1.500 lei, dar se vând destul de bine. Anul trecut, un om de afaceri a achitat pe loc 5.300 lei pentru un brad în ghiveci, iar un centru comercial din Bucureşti ne-a plătit 24.000 de lei pentru un brad de 12 metri", ne-a mai spus Neacşu.
Concurenţa hoţilor
Reprezentanţii târgului spun că, indubitabil, va apărea şi "concurenţa neloială", formată din micii comercianţi care aduc copaci tăiaţi ilegal din pădurile României: "Vin la gardul nostru şi vând brazi la preţuri mai mici. E normal, nu plătesc taxe odată ce copacii sunt furaţi. Anul trecut i-a mai adunat Poliţia, sperăm să se întâmple acest lucru şi acum".
De altfel, tot ce poate fi ilegal la vânzare, de la ţigările de contrabandă şi laptele vândut în pet-uri de plastic până la mărfurile legale de pe tarabe, poate fi găsit în uriaşa piaţă comercială bucureşteană de la Bucur-Obor. Dacă depăşeşti coloanele de contrabandişti şi vânzători ambulanţi ce stau la palavre cu poliţiştii în timp ce-şi plasează ţigările din Ucraina şi Republica Moldova şi după ce treci de precupeţele care vând usturoi şi morcovi direct pe trotuar, în parcarea recent amenajată, dai de târgul de brazi, cea mai mare din Bucureşti. 24 de mii de lei a plătit, anul trecut, un centru comercial pentru un pom de Crăciun ALTERNATIVE Pădurea "nemuritoare" din hipermarket Piaţa hipermarket-urilor a început încă din luna noiembrie să se pregătească pentru Sărbătorile de iarnă. Astfel că primii brazi scoşi la vânzare sunt cei din plastic, care pot fi folosiţi mai mulţi ani. La Auchan, din cartierul Militari al Capitalei, abundenţa brazilor de Crăciun, sintetici, este direct proporţională cu varietatea preţurilor. Verzi sau argintii, de înălţimi dintre cele mai diverse, brazii au preţuri situate între 79,93 lei - bradul "pitic" - şi 265, 44 lei, pentru unul de 2, 10 metri înălţime. Suportul de lemn costă 11 lei. Clienţii economici pot opta şi pentru un brad minuscul din PVC, la numai 6,83 lei. "Brazii naturali vor sosi săptămâna viitoare", ne-a declarat managerul de raion Marioara Morar. Accesoriile necesare bradului au, de asemenea, preţuri variate. Beteala, între 4.21 lei şi 72 lei, iar beculeţele electrice de pom, de la 14.50 lei, la un "covorul de leduri" de 228 lei. Pe o căciula de Moş Crăciun dai doar un leu şi 80 de bani, iar cizmuliţa pentru cadouri face 5 lei. O super-ofertă de şase globuleţe este 2,50 lei.
La magazinul Praktiker sunt oferiţi şi brazi naturali, în ghiveci, la un preţ de 49,99 lei. În rest, tot oferte "nemuritoare": brad artificial la 499,90 lei, Regal la 619, 90 şi alb , la 184,90 lei. La categoria "economic" sunt brazii pitici - 26,90 lei. Accesoriile pentru cetina artificială sunt în număr mare: globuri- între 7,79 şi 22,99 lei setul, beteală- între 5,99 şi 51,99, căciulă de Moş costă 8,99 lei, iar o instalaţie de lumini, între 29,99 şi 174,90. OFERTĂ 82.000 de brazi de la Romsilva Conform unui comunicat al ROMSILVA, pentru Sărbătorile de Iarnă în acest an s-a dat aprobarea de recoltare şi comercializare, pe piaţa internă, pentru 82.000 de brazi şi molizi.
- Pomii de Crăciun vor fi recoltaţi, în principal, prin lucrări curente de îngrijire a arborilor tineri, lucrări prevăzute în planurile de gospodărire a pădurilor, anume din amenajamentele silvice.
- Cele mai mari cantitaţi vor fi recoltate de pe raza judeţelor Sibiu - 8.100 bucăţi, Suceava - 6.700, Vrancea - 4.900, Caraş- Severin - 3.400, Cluj - 4.000, Prahova - 4.700.
- Imediat după recoltare, toţi pomii de Crăciun vor fi crotaliaţi - marcaţi cu un sigiliu special - pentru a se evita ilegalităţile privind recoltarea, transportul şi comercializarea.
- Preţurile de comercializare practicate de Regie (fără TVA) vor fi cuprinse între 20 şi 30 lei, pentru înălţimi care variază de la 0,70 m la 3 metri.
- Solicitările pentru exemplare mai mari de 3 metri sunt considerate comenzi speciale şi se taxează la fiecare metru cu 20 de lei.
- În Bucureşti, 25 de pieţe au primit autorizaţie pentru a comercializa pomi de Crăciun. Brazii nu se pot vinde în sectorul 4, deoarece nu a fost autorizată nicio piaţă în acest scop.