BRACONAJ SĂLBATIC într-o zonă turistică. Zeci de animale au fost vânate FĂRĂ MILĂ, cu complicitatea paznicului de vânătoare

Șase vânători au fost reținuți, luni dimineață, după ce polițiștii de Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au descoperit că aceștia au vânat zeci de animale și păsări sălbatice, fără nicio regulă. În urma perchezițiilor efectuate la ei acasă, oamenii legii au descoperit muniţie deţinută ilegal, trofee de vânătoare, blănuri şi carne de vânat, dar și un aparat destinat confecţionării artizanale a muniţie. Oficiali din rândul anchetatorilor au dezvăluit, pentru EVZ, că printre cei reținuți se numără chiar paznicul fondului de vânătoare.

Inspectoratul Poliției Județene Argeș a comunicat că poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din au efectuat opt percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, la locuinţele a 11 persoane.

În urma percheziţiilor, efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, au fost ridicate 51 de trofee de vânătoare, 13 blănuri de animale şi 56,5 kilograme de carne de vânat, susceptibile a proveni din activităţi de braconaj.

De asemenea, poliţiştii au identificat 165 de cartuşe, de diverse calibre deţinute ilegal, precum şi un aparat destinat confecţionării artizanale a muniţiei.

Şase persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, pentru audieri.

Din cercetările efectuate până în prezent reiese că, din luna octombrie a anului 2015 până în prezent, cei șase au vânat mai multe specii de animale, fără a deţine autorizaţie sau fără a înscrie toate exemplarele vânate în autorizaţiile de vânătoare.

Braconierii au fost prinși cu ajutorul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Anchetatorii au dezvăluit, pentru „Evenimentul zilei”, că partidele de vânătoare ilegale erau organizate chiar de un paznic de vânătoare.

Paznicul care trebuia să se ocupe de protecția vânatului de pe Valea Argeșului a ucis, alături de alți cinci vânători,  fără rezerve animale sălbatice, precum mistreți, urși, cerbi, țapi sălbatici, lupi, vulpi, jderi, dar și păsări precum fazani sau cocoși de munte.

Într-o cabană, braconierii și-au expus o parte dintre trofee împăiate. la loc de cinste stătea un pui de mistreț.

La percheziții, polițiștii din cadrul IPJ Argeș au găsit numeroase blănuri îngropate lângă cabană. De asemenea, carnea provenită din vânat era păstrată în congelatoare.

Culmea este că braconierii împușcau animalele într-o zonă turistică foarte cunoscută, pe Valea Argeșului, mai în sus de Curtea de Argeș, spre barajul Vidraru, pe raza comunei Valea Danului.

Anchetatorii ne-au spus că toți cei șase reținuți aveau permise de port-armă și sunt membri ai unei asociații de vânătoare.

la unul dintre ei a fost găsit un desertizator, așa cum este denumit dispozitivul artizanaș cu ajutorul căruia braconierii refoloseau tuburile goale și refăceau cartușe.