Braconaj într-un complex de vânătoare

SUCEAVA. Doi braconieri s-au ales cu dosar penal după ce au vânat un cerb, un porc mistreţ şi un ied de căprioară din complexul de vânătoare "Codrii Voievodesei", de pe raza comunei Horodnic de Sus.

Prejudiciul creat a fost estimat la 12.000 de euro. „E un caz de braconaj extrem. Mâine-poimâine, mă aştept să vină să braconeze la grădina zoologică“, spune Cristian Tomniuc, şeful Compartimentului Vânătoare din cadrul Direcţiei Silvice Suceava.