Pugilistul britanic Tyson Fury, campion mondial la categoria grea în versiunile WBA, WBO şi IBF, s-a destăinuit în cadrul unui interviu acordat revistei „Rolling Stone”.
Boxerul în vârstă de 28 de ani a picat un simplu test de rutină, efectuat la data de 22 septembrie 2016, și a fost depistat pozitiv cu cocaină. Acum, Fury le-a povestit jurnaliștilor de la „Rolling Stone” că a consumat alcool și cocaină pentru a putea trece peste depresia care l-a acaparat de mai multă vreme.
„A fost o vânătoare de vrăjitoare de când am câştigat titlul mondial. Cum am căpătat un pic de faimă făcând ceva bine, a fost o vânătoare de vrăjitoare faţă de mine, din cauza trecutului meu, din cauza a ceea ce sunt şi a ceea ce fac. Este o ură faţă de ţigani în toată lumea. Mai ales în Marea Britanie. Mai ales cu Corpul de control al boxului britanic şi cu alte comisii ale titlurilor mondiale. De atunci, ei încearcă să mă arunce afară din box pentru că nu mă pot îmblânzi, nu mă pot stăpâni. Nu sunt de vânzare, nimeni nu mă poate manipula, nimeni nu poate face nimic să mă oprească. Aşa că acum spun că am luat cocaină sau nu mai ştiu ce...
Am făcut o grămadă de lucruri în viaţa mea. Am luat multă cocaină. Multă. De ce nu ar trebui să iau cocaină? E viaţa mea, nu-i aşa? Pot să fac ce vreau. Da, am luat cocaină. Mulţi iau cocaină. Ce dracu' are una cu alta? Nu este un drog care îmbunătăţeşte performanţele. Nu am voie să am viaţa mea? Vor să-mi ia viaţa mea personală? Nu am fost într-o sală de sport de luni de zile. Nu m-am antrenat. Am trecut prin depresie. Pur şi simplu nu mai vreau să trăiesc, dacă ştii ce spun. M-am săturat. M-au adus pe marginea prăpastiei. Nu contează cocaina, nu mă interesează. Nu mai vreau să trăiesc. Cocaina este ceva minor în comparaţie cu faptul că nu vreau să mai trăiesc. Sper în fiecare zi că o să mor. Şi asta este un lucru rău pe care îl spun, când am trei copii şi o soţie extraordinară, nu-i aşa? Dar nu mai vreau să trăiesc. Şi dacă aş putea să-mi iau viaţa - dacă nu aş fi creştin - aş face-o într-o secundă. Doresc doar să mă omoare cineva înainte să o fac eu însumi. Va trebui să petrec eternitatea în iad”, a mărturisit Tyson Fury.
Nu a vrut să lupte din nou cu Vladimir Klitschko din cauza depresiei: „Am băut, am făcut orice ca uit de ce se întâmplă cu mine. Nu ai înţelege dacă ţi-aş spune. Este atâta corupţie. Şi oamenii din interiorul boxului ştiu ce se întâmplă. Nu văd o cale de ieşire, nu văd nici măcar o cale de a trăi, pentru mine. Nu vreau să mai trăiesc. M-au adus la un pas de moarte, acolo sunt acum. Au câştigat, au căpătat ce şi-au dorit, asta e. Sunt la fel de gras ca un porc. Am 130 de kilograme, sunt out, o epavă emoţională”.
Răspunsul său după ce a fost întrebat dacă mai consumă cocaină: „M-am oprit de la începutul lunii, încerc să uit de tot. Am pus boxul deoparte, băutura, drogurile, doar m-am întors la biserică şi către Dumnezeu. Pentru că este tot ce contează pentru mine. Este primul şi ultimul meu interviu. Vreau doar să am timp să fiu singur cu familia mea. Trec printre mulţi demoni, am demoni pe mine şi încerc să-i scutur de pe mine. Vreau o viţă normală. Nu mai vreau să boxez, nu mai vreau asta”.