Mașinile cu volan pe drapta au devenit un real pericol public pe șoselele din țara noastră
Un Mercedes cu volan pe dreapta circula spre comuna Baisa și a virat stânga. Din partea opusă, pe sensul său de mers, venea însă un motociclist. Șoferul din automobil se pare că l-a observat prea târziu. Motociclistul și-a dat seama că nu este văzut și a frânat puternic, însă în ciuda manevrei sale impactul a devenit inevitabil și s-a produs cu partea din dreapta spate a autoturismului, informeayî colegii de la yiarul Botoșăneanul. În urma ciocnirii, Mercedesul s-a oprit înt-un cap de pod, iar vehiculul pe două roți, puternic avariat, a fost proiectat de cealaltă parte a șoselei. Mărturie a violenței izbiturii stăteau bucățile din caroseria mașinii care au sărit la câțiva metri depărtare. Motociclistul circula singur și potrivit personalului de pe ambulanță este grav rănit, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Tot acolo a ajuns și soția șoferului din Mercedes, care nu prezenta răni grave, dar care acuza dureri. Conducătorul auto a rămas la locul evenimentului rutier, unde încerca să își liniștească băiețelul.