Penitenciarul din Botoşani a scos la licitaţie, pentru arendare, o suprafaţă de zece hectare de teren agricol pe care o deţine în proprietate.
Directorul instituţiei, Dan Brehuiescu, a declarat că din cauza desfiinţării fermei zootehnic, terenul situat în apropiere de unitatea de detenţie nu mai este cultivat de peste şase ani.
Suprafaţa agricolă respectivă era cultivată cu porumb, orz şi orzoaică. Acestea erau folosite ca nutreţuri pentru animalele crescute de unitatea de detenţie, însă, pe fondul desfiinţării fermei, terenul nu mai este folosit în scop agricol, relatează Agerpres.
“De acum şase-şapte ani ni s-a mai interzis să creştem animale, aşa încât nu am mai cultivat nici porumb, orz sau orzoaică. Sperăm ca terenul să fie preluat de cineva în arendă”, a afirmat şeful Penitenciarului.
El a precizat că pământul nu este cultivat cu zarzavaturi sau legume necesare hranei deţinuţilor pe motiv că acesta se află în câmp şi nu poate fi păzit 24 de ore din 24.