BOTOŞANI. Au curăţat un loc de joacă şi au fost puşi să ducă gunoiul înapoi

Fabulos! Copiii implicaţi într-o acţiune de curăţenie la un loc de joacă, au fost puşi de poliţişti să pună gunoiul la loc

Cu un proiect finanțat de Primăria Botoșani prin fonduri nerambursabile, Ionela și Cristi Tudose, cei doi soți care sunt sufletul Asociației Happy s-au gândit la o activitate prin care să-i responsabilizeze mai ales pe cei mici, informează colegii de la ziarul Botoşăneanul. Așa vechi și comuniste cum sunt parcurile din Botoşani, copiii tot își regăsesc plăcerea jocului. Majoritatea dintre ele sunt însă extrem de mizerabile, fără ca cineva să se preocupe și de acest aspect.

Locuri de joacă pline de mizerie

Așa că s-au gândit să mobilizeze mai mulți copii, cu tot cu părinți, dintre cei ce fac școala de vară la asociație și așa s-a format un grup de vreo 15 persoane. S-au apucat să curețe locul de joacă din Aleea Nucului, în perimetrul Asociației Nr. 18. De mucuri de țigară (deși fumatul în acest locuri este interzis prin lege), de cutii de bere (deși și alcoolul este interzis în astfel de locuri), fecale de la animalele de companie sau buruieni care și-au făcut loc prin pietriș. Când au terminat jumătate din perimetru s-au despărțit cu promisiunea că vor termina și restul a doua zi. Nu au mai apucat pentru că, nu se știe cine, fie președintele asociației de proprietari, fie un cetățean a chemat Poliția.

Pentru că au avut curajul să facă curățenie pe domeniul public s-au trezit cu Poliția Locală la uşă.

Care, din fericire, nu le-a aplicat nici o amendă. „Nu ne-au dat amendă dar ne-au luat datele. Ne-au căutat pe la ușă. Ei își făceau datoria, nu aveau cum să știe. A aflat o mămică ce s-a întâmplat și a fost așa panicată, să nu îi dea amendă. Și mă gândesc să nu-i fi descurajat cumva lucrul acesta. Pe mine, cel puțin, m-a apucat durerea de cap și îmi venea să plâng. Am zis că nu mai fac nimic, nu mă mai implic în nimic”, a declarat Ionela Tudose, şefa organizaţiei, pentru colegii de la Botoşăneanul. Însă poliţiştii le-au pus în vedere să ducă înapoi pietrișul pe care „l-au sustras” de la locul de joacă. Adică acele pietre amestecate cu tot felul de gunoaie.Și așa au făcut.

„Cei din Direcția Edilitare m-au sunat, le-am explicat unde e locul de joacă și mi-au spus că vor aduce o mașină cu balast. Dar faza a fost că noi am făcut curățenie, dar nu am terminat acolo, trebuia să mai mergem o dată, dar nu ne-a mai trebuit. Jumătate de parc era foarte curat, Poliția a spus să punem înapoi, cineva a pus înapoi, acum vine Primăria și îl strânge tot. Ca la proști!”, a mai spus Ionela Tudose, președintele Asociației Happy, pentru botosaneanul.ro.