BOTOŞANI. Armăsar “înaripat” dispărut de la o pensiune

Pensiunea “Fată verde”, din satul Şoldăneşti, a rămas fără vedeta sa, un armăsar alb, o corcitură de pursânge arab şi lipiţan

Frumoasa mârţoagă era îngrijită de un localnic la proprietatea sa, iar în noaptea de 29 spre 30 decembrie i-a dispărut din gospodărie. A reclamat furtul polițiștilor, însă administratorul amintitei pensiuni ecologice este profund nemulțumit de modul în care au reacționat oamenii legii din comună. Ieri în jurul orei 11:00 acesta a relatat, pentru colegii de la ziarul Botoşăneanul, că nici un reprezentant al postului de poliție din Blândești nu i-a solicitat vreo relație, deși calul are implantat un CIP. În disperare de cauză, pe 2 ianuarie a sunat la unitatea MAI din comună, de unde susține că i s-a răspuns de către un lucrător că este abia a doua zi din an și, ca atare, are liber. “Nici un fel de polițist nu și-a făcut apariția să mă întrebe de cal, să îmi ceară o informație, ceva. Parcă avea aripi și a zburat. Parcă ar fi o găină reciclată de la second-hand. Bine că plătim taxe și impozite”, a declarat Tudor Bucșinescu, managerul pensiunii ”Fată Verde”. Acesta susține că în noaptea respectivă prin sat și-au făcut apariția două automobile, între care un BMW, care ar fi “securizat” calea unei mașini de transportat animale și tocmai de aceea era atât de nemulțumit de atitudinea oamenilor legii.