Botezatu face furori la New York

Nadia Comăneci, Angela Gheorghiu şi Anastasia Soare au admirat cea mai recentă colecţie semnată de Cătălin Botezatu, „Famous, Rich & Snob“, vineri, la Couture Fashion Week de la New York.

Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul a trei zile, 13-15 februarie, la Hotelul Waldorf-Astoria, unul dintre hotelurile de lux ale metropolei americane. Colecţia lui Cătălin Botezatu (rochii de seară în culori intense, cu blănuri şi volane largi), care a deschis seria celor trei zile de prezentări, a smuls atât aplauzele celor prezenţi la eveniment, cât şi ale celor trei românce care au venit să admire creaţiile compatriotului lor.

Nadia Comăneci, venită special din Oklahoma, la invitaţia creatorului român, a declarat că este foarte încântată de colecţie şi şi-a ales patru rochii, iar Angela Gheorghiu speră la o colaborare pe viitor cu Botezatu. „Am remarcat mai multe rochii pe care aşdori să le port pe scenă. Colecţia lui m-a impresionat foarte mult. Sper să avem ocazia de a colabora“, a spus soprana. Ca o confirmare a succesului pe care l-a avut creatorul român, Consulatul României din New York a organizat o petrecere în cinstea lui Botezatu, într-un cadru intim, în restaurantul Bull Beer din cadrul hotelului care a găzduit prezentarea.   „Sunt foarte încântat să îl invit pe Cătălin Botezatu. El aduce întotdeauna concepte inovatoare şi creaţiile sale sunt mereu teatrale şi artistice“, a precizat Andres Aquino, organizatorul Couture Fashion Week, care promovează creatori de haute-couture şi articole de lux.