Finala masculină din 1980 de la Wimbledon va fi SUBIECT de FILM. Ce actori vor interpreta rolurile legendarilor tenismeni Bjorn Borg și John McEnroe

„Finala finalelor”, așa cum a fost denumită lupta din ultimul act al întrecerii masculine de simplu de la Wimbledon 1980, va fi rememorată pe micile ecrane, în 2017.

Potrivit publicației britanice „Daily Mail”, finala din 1980 de la All England Club, dintre suedezul Bjorn Borg și americanul John McEnroe, va fi subiectul unui film. Pelicula va apărea în cinematografe în toamna lui 2017, iar în rolurile principale vor juca actorii Sverrir Gudnason, care îl va interpreta pe Borg, și Shia LaBeouf, care va fi McEnroe.

Rivalitatea dintre cei doi tenismeni era imensă la acea vreme. Pe atunci, Borg avea 24 de ani, în timp ce McEnroe - considerat deja un „bad boy” al tenisului - împlinise vârsta de 21 de ani. „Cred că este o poveste despre doi oameni care erau văzuți ca firi opuse, dar ei aveau nenumărate lucruri în comun, mai multe decât știau cei care se uitau la tenis, iar o prietenie s-a născut după acea partidă”, a declarat regizorul danez Janus Metz Pedersen, într-o conferință de presă desfășurată în Suedia.

Pelicula se va realiza în Suedia, iar rolul lui Lennart Bergelin, antrenorul lui Borg din acea vreme, îi va reveni lui Stellan Skarsgard.

Celebra finală din 1980, de la Wimbledon, s-a încheiat cu victoria lui Bjon Borg, care l-a învins pe John McEnroe, în urma unui meci extrem de disputat, cu scorul de 1-6, 7-5, 6-3, 6-7, 8-6.