Borcea DISTRUGE legenda care l-a făcut CELEBRU. Ce decizie RADICALĂ a luat

Cristi Borcea și Valentina Pelinel vor să recupereze timpul „pierdut”! Cei doi sunt mai îndrăgostiți ca niciodată, iar fostul boss de la Dinamo i-a făcut o declarație de dragoste inedită frumoasei blondine. Acesta a mărturisit că va mai face copii doar cu Valentina.

Într-un interviu acordat libertatea.ro, Borcea a vorbit despre viața de familie și despre faptul că Valentina Pelinel este ultima femeie din viața lui. Fostul acționar dinamovist are 7 copii din trei mariaje şi relaţii și mai așteaptă două fetițe, Valentina fiind însărcinată cu gemeni.

„Relaţia mea cu Valentina este extraordinară. Mă împlineşte total. Ne place să ne dedicăm timpul liber pe care-l avem împreună băieţelului nostru, care are 2 anişori şi 4 luni. Femeia pentru Cristi Borcea este foarte importantă pentru moralul, viaţa, ceea ce reuşesc să fac zi de zi. În spatele unui om care se vrea de succes, nu poate fi decât o femeie de forţă.”, a mărturisit Cristi Borcea pentru sursa citată.

 

Întrebat dacă Valentina Pelinel va fi ultima femeie din viața lui, omul de afaceri a răspuns vehement: „Asta sigur! Da! Dacă ţi-am spus că sunt sigur de asta, crezi că vorbesc să mă aflu în treabă? Repet: Valentina e ultima femeie din viaţa lui Cristi Borcea! „My last, my everything”, cum e într-o melodie romantică. Ne spunem: «Eşti viaţa mea!»

 

Cristi Borcea va fi în curând tată a 9 copii, dar nu știe dacă mai vrea mai mulți: „Nu mai zic. Câţi o vrea Dumnezeu! Un lucru e clar, doar cu Valentina voi mai face.” Fostul boss de la Dinamo și partenera lui de viață s-au căsătorit la începutul lunii. Ei au făcut cununia religioasă şi petrecerea de nuntă în Budapesta. 

 

În 2014, Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de către Curtea de Apel şi a fost eliberat pe 2 iulie 2018. Fostul dinamovist are acum şapte copii, cu vârste între 20 de ani şi 2 ani. Prima soţie, Mihaela Borcea, i-a dăruit trei copii: Patrick (20 de ani) şi gemenii Antonia şi Angelo (14 ani). A doua lui soţie, Alina Vidican, i-a făcut doi copii, pe George Alexandru (6 ani) şi Gloria (4 ani). Cristi Borcea a avut o relaţie şi cu avocata Simona Voiculescu, cu care are o fetiţă, Carolyn (11 ani). Cel mai mic copil este băieţelul lui şi al Valentinei Pelinel, Milan Cristian (2 ani).