Oltchim poate fi un exemplu al unei situaţii foarte complicate care poate fi rezolvată. Au fost nişte găuri negre enorme. Acum, o parte din cei care au făcut asta, vin şi dau lecţii, a declarat vicepremierul Costin Borc, la conferinţa organizată astăzi de revista Capital.
"S-a speculat în presă că se cosmetizează cifre. Nu am înţeles ce-a fost aşa furtună în jurul profitului Oltchim. E doar o chestie contabilă. N-a spus nimeni că a făcut profit operaţional anul trecut. Oltchimul merge mult mai bine anul ăsta. Administratorul judiciar vinde în insolvenţă. Și această vânzare trebuie făcută în aşa fel încât cumpărătorii să fie protejaţi de investigaţie de ajutor de stat care există astăzi. Niciun cumpărător nu va cumpăra un activ de la Oltchim ştiind că ar putea fi pasibil de plata unui ajutor de stat. Eu ca ministru al economiei îmi doresc să pot să fac ca Oltchim, care azi funcţionează bine, are un profit operaţional corect , să poată funcţiona în continuare", a spus Borc.
"Vorbim şi de active funcţionale şi de active defuncţionale. S-au făcut analize", a explicat ministrul. Continuarea articolului poate fi găsită pe site-ul Capital.
Revista scria recent că statul cosmetizează fără ruşine adevărata situaţie a companiei Oltchim, una dintre cele mai mari societăţi petrochimice din România şi din sud-estul Europei. Profitul anunţat pentru anul 2015 este inexistent, făcut doar prin mutări contabile dintr-o categorie într-alta, proceduri care au adus şi mai multe pierderi.
Citeşte şi: EXCLUSIV! Profitul Oltchim pe 2015 şi 2016 nu există! Veniturile de miliarde de lei, făcute din pix!