Borbely: În 5 ani, tot românul îşi va alege gunoiul

LECŢIA DE ECOLOGIE. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, este decis să înceapă ofensiva colectării selective a deşeurilor în toate judeţele ţării.

Primul pas este introducerea Directivei Cadru privind gestiunea deşeurilor, prin care România îşi asumă anumite obligaţii europene privind colectarea  şi reciclarea. Al doilea pas, obligaţii şi amenzi pentru primării, operatori de salubritate şi consumatori casnici, fiecare o verigă importantă a sistemului integrat de colectare selectivă care va fi funcţional în 2015. Ministrul mediului a stat de vorbă cu evz.ro despre schimbările pe care le aduce noua legislaţie, despre obligaţiile României şi despre cât de profitabil poate fi să investeşti în managementul deşeurilor. Cunoscut susţinător al proiectelor verzi, ministrul merge des cu bicicleta. Luni, când am ajuns la minister, avea mâna dreapta umflată, după ce căzuse cu bicicleta în weekend. Evz.ro: Aţi declarat recent că până la finalul anului veţi introduce noua Directivă Cadru privind gestiunea deşeurilor. Ce schimbări prevede aceasta pentru municipalităţi, operatori de salubritate şi consumatori casnici? Laszlo Borbely: Aici e clar, principala verigă sunt autorităţile locale. Şi, din câte văd eu, această activitate depinde foarte mult de factorul uman. Dacă primarul este un om conştient care vrea să rezolve această problemă şi este partener al organizaţiilor implicate în colectarea selectivă, atunci funcţionează mai bine. Dacă nu, atunci avem o problemă şi noi trebuie să umblăm cu Garda de Mediu, să-i amendăm, să-i conştientizăm. Acum, prin directiva nouă, introducem unele criterii de performanţă. Dacă la nivel de ţară avem anumite procente de deşeuri de adunat, atunci calculăm la nivel de localitate şi primăriile ar trebui să adune şi ele un anumit procent şi să demonstreze la sfârşitului anului că adună. Gunoiul este o afacere profitabilă. Numai la noi nu-şi dau seama unii că e o afacere. Deci vom introduce criterii de performanţă şi obligaţia de a aduna selectiv de la cetăţeni. Ţinta pentru 2010 este de 42% în România. Cât priveşte colectarea PET-urilor putem să fim la obiective pentru că producătorii se implică şi au interesul să participe la acest proces. Altfel plătesc bani mai mulţi dacă nu demonstrează că reciclează. Va trebui să modificăm anumite aspecte privind colectarea deşeurilor din echipamente electrice şi eletronice (DEEE). Aici încă nu stăm bine şi colectăm cam 1,5-1,7 kg pe locuitor pe an faţă de 4 - 4,5kg. Încercăm şi prin Marea Debarasare, dar nu e de ajuns. Aici vor trebui şi producătorii să se implice mai mult. Să eliminăm aceşti free rideri care se eschivează de la obligaţii şi să fie un sistem prin care să implicăm mai mult şi producătorii şi retailerii.

Infrastructură, înainte de obligaţii

România este ţara cu cele mai mici costuri pe groapa de gunoi din UE. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care operatorii de salubritate nu se gândesc să instaleze rampe de colectare selectivă. De ce să facă o investiţie în asta, dacă e aşa de ieftin să arunci la grămadă. Cum vedeţi rezolvarea acestei situaţii şi care credeţi că este soluţia pentru a schimba gândirea operatorilor de salubritate dintr-una orientată exclusiv către profit într-una responsabilă? Este mult mai ieftin probabil, dar îi arde deja la buzunar. Noi, conform angajamentelor României, deja am închis peste 130 de gropi de gunoi şi avem obligaţia să închidem încă 101 gropi până în 2017-2018. În momentul de faţă suntem într-o situaţie tranzitorie pentru că foarte multe municipii şi judeţe se chinuie căci deja ar trebui să se închidă gropile de gunoi, noile gropi nu sunt, dar nici nu există peste tot un interes pentru asta. Erau programe ISPA, programe PHARE, prin care se puteau rezolva aceste probleme. Şi unii au profitat de treaba asta şi au făcut gropi de gunoi, una pe judeţ, şi atunci au rezolvat măcar temporar problema, până când prin Programul Operaţional Sectorial (POS) de mediu se construieşte cealaltă etapă. Sunt soluţii şi nu trebuie să ne gândim la ceva sofisticat. Se pot construi, conform legii, gropi de gunoi pe un an de zile, platforme, în care poţi să îţi pui şi rampe de colectare selectivă. Şi nu costă o groază de bani. Schimbarea de legislaţie îi va obliga şi pe consumatorii casnici să colecteze selectiv. Cum va fi posibil acest lucru, dacă ne gândim la cei care locuiesc la bloc şi aruncă gunoiul la ghenă? Mai întâi ca cetăţeanul să fie obligat să colecteze selectiv, trebuie să aibă şi condiţiile să o facă. Nu să pui într-un oraş de 150.000 de locuitori, aşa de ochii lumii, 10 contaiere şi spui că gata ai rezolvat cu colectarea selectivă. Deci trebuie un sistem să funcţioneze.

Amenzi usturătoare

Şi cum vedeţi acest sistem? Am avut cel puţin vreo 4-5 discuţii cu asociaţiile care sunt implicate. Ei sunt de acord să dea mai mulţi bani pentru aceste containere de colectare selectivă. Deci vom avea în primul rând mai multe campanii în mai multe judeţe, mai ales acolo unde nu s-au mişcat primăriile şi trebuie să le obligăm să accepte aceste containere. Deci o să fie un sistem funcţional. Şi prin modificarea legislaţiei introducem amenzi extraordinar de drastice, ca primăriile să-şi rezolve această problemă. Mai e o problemă, cu zonele unde este foarte greu de colectat: zone de munte, turistice, unde chiar că este greu nefiind niciun fel de infrastructură de colectare selectivă şi atunci ne trezim cu acest mormane de PET-uri pe râuri. Deci sunt probleme de rezolvat şi eu sper ca prin schimbarea legislaţiei, obligarea primăriilor şi prin introducerea acestui sistem de colectare, primăriile să demonstreze că au colectat o aumită cantitate. Iar dacă nu pot să demonstreze, pun banul. Ceea ce acuma nu este posibil pentru că încă nu este finalizat sistemul integrat. Când va fi funcţional acest sistem? În 2015. În unele judeţe porneşte mai repede, în altele mai greu, dar până în 2015, conform POS-ului, vom avea acoperire naţională în ceea ce priveşte sistemul integrat. Deci în cinci ani, în toată ţara, ar trebui să avem acest sistem? Da

Gunoiul, o afacere profitabilă

La începutul anului, spuneaţi că pregătiţi un sistem de recuperare a PET-urilor, şi anume un aparat care le presează. Există astfel de aparate şi unde sunt amplasate? Vom demara mai întâi în 3.000 de şcoli începând din luna septembrie, ca să sensibilzăm copiii pentru a aduna PET-uri. O să am o discuţie săptămânile viitoare cu marile lanţuri de magazine să vedem acolo cum le putem introduce. Vedeţi, săptămâna trecută am avut un seminar unde invitatul din Belgia, directorul PRO Europe, care cunoaşte mai bine decât noi sistemul pentru că este foarte dezvoltat în Belgia, n-a fost de acord cu această soluţie. Am susţinut că dacă în comunism am reuşit să adunăm în depozite, am putea şi acum. El a spus să uităm de treaba asta  şi a insistat pe colectatul de la cetăţean, în mod organizat. Deci mai bine vine cetăţeanul şi depune selectiv şi rezolvăm aşa, nu prin a-i da bani să aducă PET-urile. E în discuţie treaba asta. Şi pe celelalte fluxuri de deşeuri vă gândiţi la o soluţie? Păi tot aşa, prin colectare selectivă. Eu am fost la mai multe staţii de sortare şi mi-au arătat cifre care sunt frumuşele. Şi hârtia şi chiar şi sticla se pot vinde. Deci nu este adevărat că nu se găsesc clienţi. În momentul de faţă există capacitate de absorbţie în România la PET-uri, metale şi hârtie. La sticlă mai trebuie dezvoltat. Dar sunt mulţi interesaţi. Chiar săptămâna trecută a venit un investitor, dar el vrea să vadă că are piaţă. Deci el nu vine cu un reciclator de sticlă încoace, decât dacă ştie că va primi sticlă. Pe 9 iunie, deputaţii au votat iniţiativa legislativă privind colectarea selectivă în instituţiile publice. Cum veţi urmări că se va întâmpla asta?Prin Garda de Mediu. Sunt unele instituţii care şi acum colectează selectiv. Dar ştiţi ce, haide să ajungem în situaţia în care să nu trebuiască să vină cineva să te amendeze, să te pedepsească. Haide să ajungem în situaţia în care îţi dai seama că e mai ecologic aşa. Mai trebuie rezolvată la fiecare instituţie publică problema infrastructurii. Deja am discutat-o şi probabil că ar trebui să fie un fel de inventar şi să fie puse containere peste tot unde sunt instituţiile publice, eventual să le cumpere, că nu costă aşa de mult. Deci trebuie să se organizeze.

Ministerul Mediului colectează selectiv

Dumneavoastră colectaţi selectiv acasă?La Târgu Mureş, din păcate, trebuie să spun că e unul din oraşele unde nu este rezolvată problema colectării selective. Şi acuma o să dăm cadou primăriei containere şi de luna viitoare o să înceapă colectarea. Acum eu degeaba colectez selectiv acasă, vine salubritatea cu maşina şi bagă totul acolo. Deci este o muncă făcută degeaba. Dacă ar fi containere la Târgu Mureş, la colţ de stradă, aş ieşi să duc deşeurile colectate selectiv. Văd că în minister aveţi coşuri de colectare selectivă. Suntem organizaţi! Dar chiar şi aici este o problemă, când se ridică de aici ce face operatorul de salubritate cu deşeurile? Chiar şi aici în Bucureşti sunt unele primării de sector care sunt organizate şi altele care lasă de dorit.

În fiecare vineri, evz.ro vă oferă o lecţie de ecologie.