Biserica Ortodoxă Română se arată îngrijorată de numărul mare de femei care cad victimă violenței sau traficului de persoane.
„Patriarhia Română își exprimă sincera compasiune și solidaritate față de durerea prin care trece familia tinerei Alexandra Măceșanu, victima unei răpiri care a indignat puternic societatea românească în aceste zile.
În așteptarea rezultatului cert al anchetei autorităților care cercetează acest caz cutremurător, Patriarhia Română îndeamnă pe toți preoții și credincioșii să o pomenească în rugăciuni pe Alexandra, pe părinții și rudele îndurerate ale acesteia”, se arată în comunicatul Patriarhiei.
„Ne exprimăm speranța că acest caz va fi elucidat în cel mai scurt timp posibil de către autorități, iar cei vinovaţi vor fi pedepsiţi conform legilor în vigoare”, se mai afirmă în document.
„Totodată, ne îngrijorează numărul crescând al femeilor care devin victime ale violenţei şi ale traficului de persoane, fapt care degradează demnitatea umană şi pacea socială”. Reprezentanții BOR mai spun că, „în acest sens, pe lângă rugăciune, trebuie intensificate acţiunea de solidaritate cu familiile afectate şi promovarea unui comportament responsabil în societate”.