Biserica Ortodoxă Română, acțiuni sociale și filantropice de peste 60,5 milioane de euro
- Mădălina Sfrijan
- 1 martie 2024, 12:47
Patriarhul Daniel a dat raportul cheltuielilor pe anul 2023 în fața Consiliului Național Bisericesc, întrunit la Reședința Patriarhală. Conform datelor, BOR a avut cheltuieli de peste 60,5 milioane de euro în anul precedent.
Biserica Ortodoxă Română(BOR) s-a angajat în numeroase acțiuni sociale și filantropice, cheltuind în acest sens o sumă impresionantă. Conform raportului prezentat de Patriarhul Daniel în fața Consiliului Național Bisericesc, bugetul de 60.512.474,97 euro (aproximativ 299.324.957,43 lei) a fost folosit în diverse inițiative și proiecte destinate comunităților vulnerabile.
BOR, cheltuieli de peste 60,5 milioane de euro
Suma respectivă a fost alocată susținerii întregii activități social-filantropice,fiind excluse cheltuielile pentru acțiunile caritabile desfășurate la nivel de parohii și mănăstiri. Acestea nu au fost cuantificate financiar.
„Activitatea internă şi externă a Bisericii Ortodoxe Române în anul 2023, proclamat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”, este sintetizată şi prezentată din punct de vedere pastoral-liturgic şi administrativ, cultural-misionar şi social-filantropic ”, arată raportul BOR.
Activitatea pastorală din 2023
Activitatea administrativ-bisericească, sacramental-liturgică, pastoral-misionară și cultural-educațională desfășurată de către toți ierarhii, membri ai Sfântului Sinod, a însumat, în anul 2023: 6.461 Sfinte Liturghii; 5.071 Sfinte Taine, dintre care 725 hirotonii de preoți și diaconi pentru parohii și mănăstiri; 257 sfințiri de biserici noi și 234 resfințiri de biserici restaurate; 5.861 ierurgii și slujiri misionare; 143 sfințiri și inaugurări de așezăminte eclesiale noi și 53 resfințiri de așezăminte eclesiale restaurate sau reparate; 8.865 vizite pastorale în parohii/filii, mănăstiri/schituri, școli teologice, așezăminte sociale și medicale; 511 prezidări conferințe preoțești pastoral-misionare și administrative; 59 prezidări de sinaxe monahale eparhiale și mitropolitane; 680 vizite canonice efectuate de Patriarhul României și de ceilalți membri ai Sfântului Sinod; 511 participări și susțineri de comunicări la conferințe, simpozioane, seminarii (în țară – 451 și în străinătate – 60); 29.887 primiri oficiale și audiențe acordate, precum și 8.700 zile activitate de teren desfășurată de către membrii Sfântului Sinod, arată BOR.
BOR, sprijin prin intermediul programelor sociale
În anul precedent, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit 884 de instituții și servicii sociale, fiind derulate 1.254 de proiecte și programe sociale. Majoritatea dintre acestea au fost axate pe asistență medicală pentru persoanele din mediu defavorizate.
BOR a direcționat 81.685.664 lei pentru ajutoare materiale, acestea ajungând la persoanele vulnerabile.
Pe lângă activitățile filantropice, Biserica Ortodoxă Română a demarat proiecte importante în sectorul educației, prin înființarea unor extensii ale programului de studii universitare de Master intitulat „Pastorație și viață liturgică” (domeniul Teologie) la Chișinău și la Roma. De asemenea, Biserica a sprijjnit înființarea unei noi specializări de studii aprofundate (Master), cu titlul Master of Advanced Research in Orthodox Theology and Religious Studies, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.