Lia Savonea, președintele CSM, a anunțat marți că va sesiza Curtea Constituțională privind un conflict cu ministrul Justiției, Ana Birchall.
„În calitate de președinte al CSM am decis să sesizez CCR cu un conflict juridic de natură constituțională față de atitudinea ministrului Justiției”, se arată într-o declarație de presă a Liei Savonea.
„În principal pentru două motive: primul, o ingerință gravă în activitatea procurorilor, activitatea de urmărire penală și al doilea pentru acțiuni de subminare a autorității CSM în calitatea sa de garanmt al independenăței justiției”, a adăugat șefa CSM.
Lia Savonea a numărat, marți, 13 membri prezenți în sala de ședință a CSM, unde urma a avea loc Plenul. Șase membri ai Consiliului lipseau. Cel puțin 15 membri trebuie să fie prezenți pentru ca lucrările Plenului să se poată desfășura, prevede Legea 317/2004.
Lia Savonea şi Ana Birchall se află în conflict deschis pe mai multe teme, ministrul Justiţiei reproşându-i dese rânduri preşedintelui CSM că nu o consultă atunci când convoacă şedinţele de plen.
Pe de altă parte, Ana Birchall a trimis, luni, o nouă adresă către CSM, primele două fiind din lunile iulie şi august, în care ministrul Justiţiei solicită Consiliului un punct de vedere cu privire la cele două rapoarte GRECO.