La cota 2000 a Retezatului, 40 de sportivi s-au întrecut pentru „Cupa Bolovanul“, care a închis simbolic sezonul de schi din acest an.
Peste 40 de împătimiţi ai muntelui s-au întâlnit sâmbătă în masivul Retezat pentru a se distra la „Cupa Bolovanul“, ultima întrecere de schi din acest sezon. Spiritul de competiţie, ca de fiecare dată, a pălit în faţa bucuriei participanţilor de a se revedea pe zăpadă, într-o lume ruptă de tot ce înseamnă stres. Departe de pârtiile clasice, ei au improvizat un traseu de coborâre sub vârful Peleguţa, aproape de Şaua Bucurei. Pe la 9.00 dimineaţa, complexul cabanier de la Pietrele revine la viaţă.
Montaniarzi, tineri şi bătrâni, se adună rând pe rând în „restaurantul“ improvizat, după ce vechea cabană principală de la Pietrele a ars, cu aproape doi ani în urmă. Din vechiul stabiliment a mai rămas întreagă doar terasa, de pe care cu mai bine de 30 de ani în urmă s-a oferit primul trofeu, sub forma unui bolovan, în întrecerea pusă la cale din plictiseală. Pe picior de plecare, stau la „restaurant“ în jurul câte unei căni cu ceai, făcut din ramuri de afine şi zmeură. Diferenţa dintre vară şi iarnă este de 30 de minute Urcuşul spre Genţiana pare greu, însă este o simplă plimbare faţă de ce va urma. După o jumătate de oră, grupul de schiori de ocazie îi bat la uşă lui Ludovic David, nea Loly, cum e cunoscut cabanierul de la Genţiana. Bătrânelul râde şi-i mai cinsteşte pe fiecare cu câte o altă cană de ceai. „La munte nu mai vine orişicine. Cine nu se poartă frumos la mine în cabană, îi dau buletinul şi-i arăt cărarea spre oraş“, avertizează nea Loly. Aici, toată lumea-şi pune echipamentul de iarnă pentru că deja peisajul se schimbă aproape în totalitate. Peste tot e atât de multă zăpadă, încât îţi dai seama că diferenţa dintre vară şi iarnă este de 30 de minute, cât a durat urcuşul. Fără o pereche de parazăpezi bine legate, mai sus, ai probleme: „Trebuie să le pui, că dacă te afunzi o dată în zăpadă, a doua oară nu mai contează, te-ai udat deja la picioare“, spune doctorul Mircea Marian, cel căruia i se spune simplu nea Mircea.
De altfel, „Zmeul“, „Hombre“, Bunăsara“, „Burcă“, „Mario“ sunt doar câteva „nume de scenă“ ale câtorva dintre împătimiţii Retezatului. Urmează partea grea a traseului, cea cu zăpadă multă. Nea Loly se pune şi el pe schiuri şi urcă în ritmul lui. La cei 62 de ani ai săi se mişcă mai mult decât bine: „Sunt cabanier aici de vreo 15 ani. Am lucrat în mină, la Vulcan. Am lucrat doar pentru Ceauşescu, până-n 1990, dup-aia m-au scos la pensie şi m-am retras la munte. Nu contează cât câştig. Contează că sănătatea de aici nu mi-o dă nimeni“, spune bătrânelul, după care-şi reia urcuşul. Se poartă căzăturile spectaculoase Pe măsură ce urcă, grupul se răsfiră. Obişnuiţii traseului dispar repede pe după culmi. Turiştii simpli rămân în urmă obosiţi şi furaţi de peisaj, de felul în care norii se tot joacă cu vârfurile Stânişoara, Bucura 1, Bucura 2, Pietrele şi Peleguţa. Urcuşul mai durează o oră şi jumătate. După câteva coaste urcate pieptiş, după câteva reprize de soare arzător, alternate cu ninsoare în toată regula şi vânt puternic, şi după câteva scufundări în zăpadă ajungi sub Şaua Bucurei obosit. N-ai voie însă să laşi să se vadă oboseala, mai ales dacă vrei să participi la „Cupa Bolovanul“.
Pârtia este gata pregătită de cei care au ajuns primii, tasată cu schiurile şi dotată cu câteva porţi improvizate. Cei care încep să coboare au destul de furcă din cauza zăpezii apoase. Totuşi, schiurile îşi fac treaba. La sosire, distracţia e în toi. Fiecare schior ajuns aici este subiect de glume. „Bibi“, tână rul care poartă mândru un steag al României până şi pe pârtie, pare a fi „victima“ preferată a prietenilor săi. Proba de slalom se termină destul de repede.
Vine cea de coborâre. Este aleasă o pantă abruptă şi lungă. Deşi stratul măsoară între 50 şi 150 de centimetri, ză- pada joacă din nou feste. Nu-i ajută pe schiori să treacă de un prag şi să ajungă la punctul de sosire pentru că nu prind destulă viteză. Mai ales pe prima jumătate a traseului, se poartă căzăturile spectaculoase, pe care chiar şi schiorii experimentaţi le abordează. După ce toată lumea s-a distrat bine pe aşa-zisele pârtii, coboară la nea Loly. Prânzul durează ceva mai mult decât micul dejun şi, cu sufletul tras şi chipurile uşor arse de cele câteva reprize de soare, schiorii se adună în faţa cabanei. Merituoşii concurenţ i primesc diplome şi plicuri care conţin câţiva lei - între 15 şi 50, în funcţie de performanţe, iar cei mai buni se aleg şi cu câte o cupă. Cupa se duce acasă, iar banii nu trec de „restaurantul“ de la Pietrele, unde sunt cheltuiţi pe cinste. Aşa e obiceiul. TRADIŢIE Un altfel de 1 Mai „Cupa Bolovanul“ a apărut dintr-o glumă, în 1975. Era primul an în care nu se mai defila de 1 Mai, iar sportivii, inclusiv schiorii şi salvamontiştii de la acea vreme, nu mai erau convocaţ i pentru chinuitoarele defilări. „Fiind liberi, ne-am adunat la Pietrele în acel an“, îşi aminteşte unul dintre cei mai experimentaţi alpinişti români, Avel Ritişan sau Pif, cum îi spun prietenii. „Stăteam pe terasă la vechea cabană şi ne uitam spre munte. Ne tot întrebam ce să facem. Era zăpadă, aşa că am zis să încropim o întrecere de schi. Am urcat mai sus, pe Valea Pietrele şi am făcut un concurs. Seara ne-am lovit de o altă dilemă: cum să-i spunem întrecerii. Ştefan Fara întreba unde-i este trofeul, el câştigase. Atunci, un alt prieten, Stelică Beldeanu, s-a dus la râu, a luat un bolovan şi i l-a dat drept trofeu. Mai târziu, acel bolovan a şi fost inscripţionat cu cele de rigoare
. Aşa a apărut „Cupa Bolovanul“, îşi aminteşte Pif. Bolovanul inscripţionat s-a pierdut, însă a rămas spiritul întrecerii, o adevărată sărbătoare pentru montaniarzii împătimiţi. Ţinută pe 1 Mai, sau în cea mai apropiată zi de sâmbătă, momentul marchează sfârşitul sezonului de schi şi începutul sezonului de vară.
Recomandările noastre
