Ladislau Boloni, fostul selecționer al naționalei României și actualul antrenor al trupei belgiene Antwerp, a pus la zid echipele CFR Cluj și FCSB.
Tehnicianul a salutat eliminarea celor două echipe din cupele europene. „M-am bucurat fiindcă prostia a fost pedepsită! Explicaţi-mi şi mie cum, după ce iei campionatul, pierzi antrenorul, schimbi lotul şi pui un tehnician care n-a câştigat nimic în cariera lui?! Apoi îl schimbi şi pe Iordănescu, aduci un portughez şi pierzi cu Dudelange! Tu, ca şi conducător, trebuie să recunoşti că eşti prost dacă se întâmplă aşa ceva la clubul tău! Acum aud că se modifică iar banca tehnică... Să nu fiu înţeles greşit, Clujul îmi place foarte mult...”, a spus Boloni, conform Libertatea.
Mai mult, Boloni l-a atacat si pe Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB: „Păi când conduce Stoica, unul care abia a ieşit din puşcărie, când altul nu a trecut Dunărea în viaţa lui, decât când i s-a înfipt undiţa pe malul bulgăresc, dacă eşti la nivelul ăsta, nu trebuie să ai exigenţe! Nici cu Dică, nici cu ceilalţi. El e antrenor tânăr, trebuie să fie lăsat să crească. La nivelul conducerii, fotbalul românesc e sărac, ruşinos. Oamenii bogaţi de la noi au făcut mult rău fotbalului. Noi am rămas câmp cu flori”.