Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, Dan Căpățână, a anunțat că de luni, 4 aprilie, activitatea Serviciului de Radioterapie se suspendă pentru că autorizația de funcționare emisă de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a expirat. Pacienții vor fi incluși, în urma demersurilor conducerii spitalului constănțean, pe listele unor centre de stat, sau privat,e din București și Galați.
Serviciul de Radioterapie al Spitalului Județean Constanța folosea ca sursă de tratament cobaltul însă durata de viață a acceleratorului a expirat. “Această sursă de cobalt nu mai poate fi folosită, nu mai îndeplinește condițiile fizice pentru a trata pacienții și drept urmare am suspendat activitatea”, a precizat managerul Dan Căpățână. În județul Constanța ar fi înregistrați peste 800 de pacienți bolnavi de cancer însă, potrivit managerului, nu toți fac radioterapie. Mulți au fost deja îndrumați, din vreme, să se adreseze centrelor apropiate. Dan Căpățână a luat legătura cu centre private și de stat din București și Galați, pentru includerea a 10 pacienți, aflați acum în tratament,pe listele de acolo. ”Partea proastă, in toată România, este că necesarul de radioterapie este mult sub ceea ce ar trebuie să fie. Numărul de acceleratoare la mia de locuitori ne situează cam pe ultimul loc din Europa. Să sperăm că vor fi incluși pe lista de așteptare”, a spus directorul spitaluluil. Finanțarea nu ar fi o problemă, serviciile sunt decontate de CNAS. Transportul pacienților va fi asigurat de spital și de CJ Constanța, “important este să fie admiși“.
O soluție ar fi externalizarea Serviciului de radioterapie. Spitalul Județeran Constanța împreună cu Consiliul Județean au început déjà procedurile în vederea concesionării serviciului de radioterapie. În curtea spitalului va fi construit, în cel mult un an, un Centru de Radioterapie, cu două acceleratoare liniare de particule, simulator, brahiterapie, în valoare de 10,5 milioane de euro. Studiul de fezabilitate este intocmit. “Până la finalizarea Centrului, vom impune celor care vor câștiga să ne pună la dispoziție, gratuit, un accelerator liniar de particule, pe care să-l operăm, în 3-5 luni, cu personalul pe care îl avem”, a precizat managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța, Dan Căpățână.