Compania americană Boeing şi Project HOPE au donat Maternităţii Braşov echipament medical de ultimă generaţie, pentru a marca 7 ani de susţinere acordată spitalului. Donaţia a fost realizată în cadrul unei vizite în România a reprezentanţilor Boeing din Varşovia, Polonia.
Noua aparatură reprezintă şi o nouă metodă de tratament disponibilă de acum la Braşov: hipotermia terapeutică în cazurile de asfixiere perinatală, o afecţiune rezultată din lipsa oxigenului imediat după naştere, informează bzb.ro.
„Boeing îşi propune să investească în comunităţile în care activează şi, cu sprijinul partenerilor noştri de la Project HOPE, suntem onoraţi să putem contribui, prin donarea echipamentului medical, la susţinerea medicilor şi asistentelor din Maternitatea Braşov, care, prin dedicarea lor, salvează numeroase vieţi" a spus Stanlez Prusinski, Business Development Director al Boeing Defense, Space & Security (BDS) pentru Europa Centrală şi de Est, unul dintre membrii delegaţiei care luat parte la un tur al spitalului, în cadrul vizitei.
Boeing este liderul mondial în domeniul aerospaţial şi cel mai mare producător de aeronave comerciale şi militare la un loc.
Echipamentul medical donat include un sistem de ultimă generaţie, Tecotherm Neo Total Body Cooling, care contribuie la reducerea deceselor prevenibile şi a dizabilităţilor în rândul nou-născuţilor. Dispozitivul induce hipotermia terapeutică în managementul asfixierii perinatale.„Activitatea pe care Project HOPE o desfăşoară în această regiune, cu sprijinul medicilor din Polonia, are o importanţă vitală pentru viitorul sănătăţii comunităţii de aici, din Braşov şi vine în completarea relaţiei de durată pe care compania Boeing o are cu România, de peste 20 de ani”, a adăugat Prusinski.
Boeing, liderul mondial în domeniul aerospaţial şi cel mai mare producător de aeronave comerciale şi militare la un loc, a susţinut Romania Neonatal Care Training Exchange Program, un program de pregătire în domeniul îngrijirii neonatale, organizat de Project HOPE Polonia în parteneriat cu Spitalul Universitar pentru Copii din Cracovia şi Spitalul „Dr. Ioan Aurel Sbârcea" din Braşov, iniţiat în anul 2008.
Programul oferă medicilor şi asistentelor din România un training de ultimă generaţie, menit să reducă mortalitatea maternă şi infantilă în Braşov şi în împrejurimi. „Principalul obiectiv al programului este îmbunătăţirea stării de sănătate a bebeluşilor cu asfixie perinatală, o afecţiune rezultată din lipsa oxigenului imediat după naştere. Organizaţia Project HOPE este mândră de parteneriatul de lungă durată cu Boeing, dedicat susţinerii nou-născuţilor din zona Braşovului şi, în special, de introducerea metodei eficiente de hipotermie terapeutică la spitalul «Dr. Ioan Aurel Sbârcea» din Braşov, care este un centru de referinţă pentru îngrijirea neonatală în această regiune" a spus Dorota Kuchna, Country Director al Project HOPE Polonia. În cadrul aceluiaşi proiect, Philips a oferit Maternităţii Braşov un sistem de ecocardiografie ClearVue 550.