Fostul președinte al Camerei Deputaților, și ulterior viceguvernator la Banca Națională a României, a fost condamnat în 2020, la cinci ani de închisoare, printr-o decizie a Curții de Apel București.
Politicianul a fost încarcerat în Penitenciarul Mărgineni, după ce a fost condamnat pentru fapte de corupție.
Ulterior, în 2022, Olteanu a făcut o cerere de revizuire sentinței de condamnare pe motiv că a intervenit prescripția faptelor, în conformitate cu prevederile Curții Constituționale a României.
În cursul zilei de vineri, Curtea de Apel București a decis că fapta pentru care politicianul a fost judecat s-a prescris.
”... dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul Olteanu Bogdan cu privire la comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 al. 1 din C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C.pen (fapta din iulie-noiembrie 2008) ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Menține dispoziția de confiscare specială a sumei de 1 milion de euro dispusă prin sentința penală nr.1960/2019 din 24.12.2019 pronunțată de Tribunalul Bucuresti, definitivă prin decizia penală nr.1129/A din 29.10.2020 a Curții de Apel București”, se arată în decizia Curții de Apel București.
A rămas fără un milion de euro
Prin sentința de condamnare lui Bogdan Olteanu i s-a confiscat suma de un milion de euro, măsură care a rămas în vigoare și după revizuire.
În sentința de condamnare, judecătorii de la Tribunalul București și ulterior, de la Curtea de Apel București l-au găsit vinovat pentru trafic de influență.
”În esență, prin actul de sesizare s-a reținut că în perioada iulie - noiembrie 2008, inculpatul a solicitat și a primit un milion de euro și sprijin electoral constând în servicii de marketing și consultanță în schimbul efectuării de demersuri pe lângă premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru determinarea numirii lui Liviu Mihaiu pe postul de guvernator al Rezervației Biosferei „Delta Dunării”. Astfel, s-a reținut că infracțiunea s-a consumat la data de 31.07.2008, când a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu și Sorin Ovidiu Vântu la baza Lebăda din localitatea ***, prilej cu care inculpatul i-a cerut lui Sorin Ovidiu Vântu suma de 1 milion de euro în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu în vederea numirii lui Liviu Mihaiu pe postul de guvernator al Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, se arată în sentința de condamnare.
Un milion de euro la sediul PNL
Tot în sentința de condamnare se mai arată că milionul de euro a ajuns la sediul PNL, prin intermediul unui martor audiat în dosar.
”Ulterior momentului consumării, activitatea infracțională a continuat cu remiterea către inculpat a sumei de un milion de euro prin intermediul martorului ***, care a avut loc într-o zi din intervalul 31 octombrie - 7 noiembrie 2008, la sediul PNL, precum și cu prestarea efectivă a serviciilor electorale (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul 1, simulări referitoare la rezultatul votului și la alocarea mandatelor de parlamentar) care a avut loc în perioada august – noiembrie 2008”, se mai arată în sentință.