Bogdan Aurescu, Ministrul Afacerilor Externe, a declarat, în primul interviu după respingerea aderării României la Spațiul Schengen, că este un mit că la Consiliul European se putea seta un calendar pentru luarea unei decizii.
Bogdan Aurescu a subliniat faptul că au fost diverși care au ridicat așteptările, unii au ridicat termenul de 8 decembrie ca fiind fix, limită, ceea ce a ridicat foarte mult așteptările și a fost greșit: “Sper să nu se mai facă acest lucru pentru că nici eu nici domnul Președinte nu am spus asta. Au ridicat degeaba termenul limită de 8 decembrie, a fost o supralicitare. Munca diplomatică înseamnă construcție, migală până ajungi la un rezultat”.
Șeful diplomației române a mai spus că a văzut tot felul de sfaturi de la persoane care habar n-au ce înseamnă negocieri, care nu și-au negociat nici propriul salariu.
Legat de pașii ce urmează făcuți, Bogdan Aurescu este de părere că este o eroare să ne autovictimizăm, dăm apă la moară Rusiei, populismului: “Și în procesul câștigat la Haga a fost o situație similară. A fost o muncă a noastră, o decizie luată pe merit. România va fi învingătoare și va intra în Schengen”.
Ministrul de Externe a mai precizat că România va acționa pentru a construi elementele de care are nevoie Austria pentru a gestiona mai bine migrația ilegală:
“Vom discuta cu președinția suedeză viitoare. În momentul în care lucrurile vor fi aliniate vom solicita un vot în Consiliul JAI. Vom lucra în continuare dar nu vom da termene fixe pentru că este contraproductiv”.
Despre riscul ca alte țări să se mai opună, Bogdan Aurescu a spus că, după acest vot, după CAE de luni, după reuniunea Consiliului European, există o susținere unanimă pentru România, cu excepția Austriei: “Important de clarificat că nu trebuie să mai facem reevaluări tehnice și nu trebuie să reluăm totul de la capăt. Este o informație greșită.