Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că există o dezbatere privind acurateţea datelor în cazul scurgerii de informaţii de la Pentagon, subliniind însă că România sprijină Ucraina prin tot ce poate, fiind vorba despre ”un sprijin multidimensional şi multifaţetat”.
Bogdan Aurescu a vorbit despre cazul din SUA privind divulgarea de informaţii militare clasificate, din care unele se referă şi la România, care ar avea un rol la fel de important ca Polonia în ajutarea Ucrainei.
”Pe de-o parte, este complicat să facem comentarii asupra acestor scurgeri de informaţii de la Pentagon. Am văzut că există o întreagă dezbatere legat de acurateţea informaţiilor din documente, poate că unele sunt adevărate, poate că unele au fost la origine într-un anumit fel şi au fost modificate, e foarte complicat să spunem despre aceste chestiuni.
Dar ceea ce putem spune, ceea ce a spus şi astăzi dl. preşedinte Iohannis, a fost că noi sprijinim Ucraina prin tot ceea ce putem, cu tot ceea ce ei au nevoie, într-un sprijin multidimensional şi multifaţetat, iar în al doilea rând, este clar că Ucraina este foarte mulţumită de sprijinul acesta multidimensional al României. Nu există niciun fel de dubiu cu privire la nivelul de angajament al României faţă de Ucraina şi este o dovadă, iată, că organizăm la Bucureşti Conferinţa de Securitate privind Marea Neagră, pe care Ucraina ar fi trebuit să o organizeze, în Ucraina, şi a rugat România să facă acest serviciu Ucrainei, pentru că Ucraina nu poate, din raţiuni de securitate evidente, să organizeze o astfel de conferinţă. Nivelul de încredere între cele două state este foarte mare”, a afirmat ministrul român de Externe la Digi 24.
Bogdan Aurescu: Noi avem cea mai lungă frontieră cu Ucraina
El a menţionat că omologul său ucrainean Dmytro Kuleba i-a spus că Ucraina este foarte mulţumită de sprijinul pe care îl acordă România.
”Acuma, de ce nu vorbim despre sprijin militar… sunt raţiuni care ţin de securitatea României. Noi suntem practic stat vecin cu Ucraina şi avem cea mai lungă frontieră cu Ucraina, prin urmare este nevoie să avem în vedere, în primul rând, securitatea României şi a cetăţenilor săi şi în al doilea rând trebuie să avem în vedere şi faptul că trebui să ajutorăm cât mai eficient Ucraina pentru că până la urmă obiectivul nostru al tuturor – şi al României – este ca Ucraina să câştige războiul. Noi nu ne dorim în niciun caz să ajungem să vedem Rusia la gurile Dunării sau să avem o frontieră cu Rusia”, a subliniat Aurescu.
Întrebat de ce Polonia anunţă în ce fel ajută Ucraina, iar România nu, Aurescu a răspuns: ”Sunt politici pe care fiecare stat în parte le adoptă. Acuma, dacă ne uităm la informaţiile legate de sprijinul pentru trainuirea, antrenamentele soldaţilor ucraineni, nu este nimic ascuns aicea, noi suntem parte a unei misiuni a Uniunii Europene care a fost creată la nivelul Uniunii Europene… este o informaţie publică pentru că această misiune a fost creată în mod public de Uniunea Europeană, sunt decizii publice, toate statele membre au participat la luarea acestor decizii”.
”Acuma, aceste detalii operaţionale sunt, cum să spun, supuse unor rigori care – sigur, eu nu vreau să confirm acum sau să infirm acest lucru, dar încerc să explic raţiunile pentru care nu vorbim despre acest sprijin militar. Sigur, Polonia poate să aibă o altă abordare”, a continuat el.
Întrebat despre faptul că unele persoane ar putea suspecta că nu se vorbeşte pentru că nu se face nimic, Aurescu a replicat: ”Asta este o chestiune care reprezintă poate un cost secundar faţă de importanţa susţinerii Ucrainei să câştige acest război”.