Bölöni: "Piţi nu-şi găseşte locul în fotbalul românesc"

Laszlo Bölöni, antrenorul echipei franceze Lens, îl sfătuieşte pe fostul său coleg de la Steaua să părăsească "Liga lui Mitică" şi să antreneze în străinătate.

Antrenorul Laszlo Bölöni a obţinut prima sa victorie pe banca tehnică a echipei franceze Lens. După ce în urmă cu o săptămână au fost umiliţi de PSG (1-5, în Cupa Franţei), "galben-roşii" au reuşit să învingă sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul 2-1, formaţia Saint-Etienne, în etapa a 20-a din Ligue 1.

"Am avut emoţii mari, dar mi-a fost dor de ele"

Partida a avut o desfăşurare interzisă cardiacilor. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 78, în urma unui autogol (Chelle), dar trupa lui Bölöni a egalat cinci minute mai târziu, când Roudet a transformat un penalty. Imediat după reluarea jocului, Lens a preluat conducerea prin autogolul lui Perrin şi a reuşit să termine meciul învingătoare.

Gruparea pregătită de fostul selecţioner al României a rămas însă pe locul 19 (penulltimul) în clasamentul din Ligue 1, cu 19 puncte din tot atâtea partide disputate.

Laszlo Bölöni a mărturisit ieri, pentru EVZ, că a trăit la intensitate maximă finalul meciului cu Saint-Etienne. "Am avut emoţii mari în ultimul sfert de oră al partidei, dar mi-a fost dor de ele. Mi-au lipsit aceste emoţii în perioada în care nu am antrenat. Când adversarii au deschis scorul, mi-a fost frică de faptul că jucătorii mei, deşi au muncit foarte bine în cele două săptămâni care au trecut de când am venit la echipă, vor rămâne fără nicio recompensă. Suporterii au fost extraordinari, ne-au împins de la spate pentru a obţine această victorie. Eu am mai spus că publicul de la Lens este, poate, cel mai frumos din Franţa. În momentul de faţă nu sunt nici optimist, dar nici pesimist în privinţa salvării de la retrogradare. De felul meu sunt un om realist, ştiu ce am de făcut şi voi munci pentru a-mi îndeplini obiectivul", ne-a declarat antrenorul născut în Târgu-Mureş.

Laszlo Bölöni (57 de ani) a comentat şi situaţia în care se găseşte prietenul său, Victor Piţurcă, alături de care a jucat la Steaua în anii ’80.

"N-am vorbit în ultima vreme cu Victor Piţurcă, dar sunt la curent cu ceea ce a păţit la Universitatea Craiova. Piţi nu-şi găseşte locul în fotbalul românesc, modul lui de gândire se potriveşte într-un mediu profesionist. Rămân la părerea că el este un antrenor foarte priceput, iar cel mai bine ar fi să pregătească o echipă din străinătate", ne-a mai spus Loţi Bölöni. PROBLEME

Românii se bat pentru supravieţuire

În afară de Laszlo Bölöni, un alt român se luptă pentru rămânerea în prima ligă franceză. AS Monaco, la care evoluează atacantul Daniel Niculae, a luat sâmbătă o gură de oxigen, reuşind să remizeze în deplasare, scor 1-1, cu Auxerre. Internaţionalul român a fost integralist. După 20 de etape, AS Monaco se află pe locul 18, în clasament, cu 20 de puncte.

În Ligue 2, Claudiu Keşeru a jucat pentru Angers pe tot parcursul meciului pierdut cu Boulogne, 1-2. După 20 de etape, Angers este la trei puncte de locurile retrogradabile.