Bodo s-a însurat cu „Marin Preda“!

Bogdan Marin (Bodo de la Proconsul) a spus „Da“, ieri după-amiază, pentru a patra oară în viaţă, în faţa ofiţerului stării civile.

Dacă în aceeaşi zi, în urmă cu doi ani, Bodo divorţa de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, acum şi-a unit destinele cu Loredana Georgiana Preda, o tânără de 29 de ani, originară din Caracal. Pe o ploaie demnă de luna lui marte, la Casa de Căsătorii a Sectorului 1, Bodo şi aleasa lui au venit plini de emoţie să-şi unească destinele. Le-au fost alături familiile, prietenii, băieţii de la trupa Proconsul, dar şi Roxana Ciuhulescu, singura vedetă care a onorat cununia. În prezenţa martorilor Ileana şi Răzvan Negreanu, Bodo a răspuns cu un „Da“ care suna mai mult a întrebare, în timp ce Loredana, vizibil emoţionată, a răspuns cu „ba da“ şi a fost pusă în situaţia de a repeta afirmaţia în mod corect. Tot datorită emoţilor, proaspăta soţie a lui Bodo a semnat „Marin Preda“, în râsetele înfundate ale audienţei. Îmbrăcată într-o ţinută roz cu negru şi cu o capă îm blănită, puternic rujată şi cu o tocă înflorată prinsă în păr, soţia cântăreţului a trecut rapid peste acest moment, iar la sfârşit şi-a şters discret o lacrimă.

Imediat după şampanie şi pişcoturi, mirii au răspuns întrebărilor presei şi au declarat că îşi doresc un copil cât mai curând, că vor face o mini lună de miere, undeva în ţară, şi că pe 6 iunie se vor cununa şi religios. Până atunci însă, Bogdan Marin are în plan aniversarea a zece ani de la înfiinţarea trupei Proconsul, la începutul lunii martie, când serbează şi 41 de ani.