România poate înregistra pierderi la recolta agricolă a anului viitor dacă nu va ploua nici după 2 octombrie, potrivit premierul Emil Boc. România a intrat în secetă la jumătate lunii august, dar nu este motiv de panică şi deja în Serbia este Cod Roşu de ploi fapt care va contribui puţin la creşterea nivelului Dunării, susţine directorul ANM, Ion Sandu.
Acesta a arătat că seceta afectează inclusiv compania Hidroelectrica, prin scăderea debitelor de apă, cu posibile efecte şi asupra "băieţilor deştepţi" din energie. În opinia acestuia, aceştia ar putea suferi o diminuare a contractelor din cauza perioadei dificile, seceta. "Până în acest moment situaţia este sub control. Putem avea întârzieri dacă, până la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie, nu se remediază situaţia, mai ales în Bărăgan, în privinţa ploilor. Datele oficiale pe care eu le am ne arată că, începând cu 2 octombrie, s-ar putea să înceteze această situaţie de secetă accentuată sau de secetă mai pronunţată în raport cu alte perioade şi să reintrăm într-o relativă normalitate. Dacă după acea dată nu se revine la o situaţie firească, putem avea pierderi la recolta anului viitor, pentru că acum este vorba de grâu, orz, orzoaică, care trebuie să se realizeze ca însămânţări şi lipsa precipitaţiilor afectează producţia de anul viitor", a declarat premierul la postul public de televiziune. Ion Sandu: Nu este motiv de panică România a intrat în secetă la jumătate lunii august, dar nu este motiv de panică şi deja în Serbia este Cod Roşu de ploi fapt care va contribui puţin la creşterea nivelului Dunării, a declarat Ion Sandu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citat de Agerpres "Dacă intraţi pe Meteoalarm, veţi vedea că acum e Cod Roşu în Serbia, acolo acum plouă. Cât de mult va contribui la creşterea nivelului Dunării nu putem aprecia acum, dar în mod sigur începând din 25-26 (septembrie, n.r.) probabil că o să înceapă să crească puţin. Am intrat în secetă la 15-20 august, suntem în septembrie. Nu este motiv de panică. România a trecut prin perioade de secetă grele în 2000, în 2007, în toamna anului 1992, deci nu se compară cu ceea ce este acum", a spus Sandu. Potrivit oficialului ANM, până la sfârşitul lunii septembrie sunt şanse foarte mari ca în România să plouă, fapt ce va permite cel puţin realizarea însămânţărilor de toamnă. "Trebuie luate măsuri, dar până în 30 septembrie - 1 octombrie, rămân optimist că lucrurile se vor regla pentru că e puţin probabil ca blocajul ciclonului din Marea Mediterană din aceste zile, care nu ajunge în România, să se repete şi atunci. Dacă situaţia se deblochează şi în 30 septembrie plouă în România, aşa cum arată modelele de prognoză, chiar dacă nu se reface rezerva de umiditate, sunt şanse mari să se realizeze însămânţările la culturile de toamnă. Problema cu Dunărea se va rezolva mai repede, mai rămâne seceta pedologică, care se va accentua până la sfârşitul lunii şi sper ca la următorul ciclon să traverseze şi România", a explicat Ion Sandu.