Emil Boc și Gabriela Firea reîncep războiul împotriva maşinilor la mâna a doua
- Roland Căt ălin Pena
- 24 noiembrie 2017, 00:00
Guvernul vrea să înlocuiască Timbrul de mediu, care a fost printre cele 102 taxe nefiscale eliminate de la 1 februarie 2017
Primarul Clujului, Emil Boc, a cerut, ieri, Guvernului găsirea unei soluţii pentru limitarea înmatriculării autovehiculelor la mâna a doua, deoarece marile oraşe din România au devenit „cimitire de maşini second hand” .
Boc susţine că, după eliminarea timbrului de mediu, autorităţile locale trebuie să gestioneze nu doar poluarea cauzată de acestea, dar şi problemele de mobilitate şi transport: „Nimeni, în niciun oraş, nu poate lărgi de la două la patru benzi străzile ca să poţi face faţă unei asemenea provocări, iar cei care suferă sunt locuitorii marilor oraşe. În acest an se vor înmatricula, la nivel naţional, minimum 600.000 de maşini care vor pune o povară uriaşă asupra administraţiei marilor municipii”.
Taxa de centru în Bucureşti
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că va organiza un referendum la care bucureştenii să spună dacă doresc o taxă de mediu ce ar urma să fie plătită pentru intrarea cu maşina în centrul orașului: „Dacă ei sunt de acord, vom introduce această taxă, pentru că vom ajunge ca în București să nu mai putem circula. Fără taxa de mediu, au venit toate rablele din Europa în România și în special în Capitală. Nu avem cum să continuăm aşa”. La o zi după această declaraţie, Firea a revenit și a spus că instituirea unei taxe de centru în București se va produce după modernizarea parcului auto al RATB.
Ministerul Mediului lucrează la taxa de poluare
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a dat ca sigură introducerea unei taxe de poluare din 2018. Ea a menţionat că vor fi trei criterii în funcţie de care va fi stabilită: capacitatea cilindrică a autovehicului, norma de poluare şi cantitatea de emisii de dioxid de carbon a maşinii. E posibil, potrivit unor surse din minister, ca noua taxă să vizeze toate maşinile care circulă în România, şi nu doar pe cele înmatriculate la momentul apariţiei taxei. Graţiela Gavrilescu a subliniat necesitatea introducerii acestei taxe de poluare prin creşterea foarte mare a numărului de maşini second hand, arătând că în intervalul 1 ianuarie - 1 septembire 2017, numărul maşinilor cu motoare Euro 2 - Euro 4, care au fost înmatriculate în România, a crescut cu 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.