Boc, amenințat cu răspunderea penală în instanță: USL îi impută neorganizarea alegerilor în cinci colegii parlamentare

În tandem cu o serie de ONG-uri, USL va da în judecată Guvernul şi va cere ca premierul Emil Boc să fie tras la răspundere pentru că nu s-a stabilit în termenul legal organizarea alegerilor parţiale în cele cinci colegii de parlamentari vacante, trei de deputaţi şi două de senatori, a anunţat liderul PSD, Victor Ponta. Guvernul este acuzat că nu a emis nici o hotărâre pentru or4ganizarea alegerilor pînă în data de 15 ianuarie, ultima zi prevăzută legal prin lege pentru aceste scrutinuri parţiale.

"Vom acţiona împreună cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale pentru a obţine pe calea instanţei de judecată organizarea de alegeri parţiale în cele trei colegii de deputat - Cluj, Olt şi Bihor - şi cele două colegii de Senat - Argeş şi Harghita - în care Guvernul Boc era obligat, conform legii actuale în vigoare, să organizeze alegeri parţiale pentru că aceste colegii sunt vacantate. Într-o practică destul de des întâlnită în ultima perioadă, Guvernul pur şi simplu nu a aplicat legea: n-a emis Hotărâri de Guvern, n-a organizat alegeri. 15 ianuarie era ultima dată de vot. Nici vorbă de aşa ceva!", a reclamat Ponta.

El a precizat că USL va recurge la instanţă pentru a sili Executivul să respecte prevederile legii electorale în aceste situaţii.

“Vom acţiona atât în instanţa civilă, pentru ca instanţa să oblige Guvernul să organizeze alegeri, să respecte legea de fapt, cât şi din punct de vedere penal. Faptul că primul ministru al României, oricum se numeşte acesta, refuză să respecte o lege a ţării este o încălcare şi a legii penale", a susţinut Ponta, la finalul şedinţei USL.

În prezent, la Camera Deputaţilor există trei mandate vacantate: unul în Cluj, în urma decesului udemeristului Zoltan Palfi, unul în Olt, după demisia lui Doru Frunzulică, numit în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, şi unul în Bihor după demisia lui Petru Lakatos, care a fost numit la Curtea de Conturi. La Senat a demisionat pedelistul Mircea Cinteză în favoarea unui post în Colegiul Medicilor, iar harghiteanul Gyerkó László a demisionat, pentru a fi numit membru în Consiliul Concurenţei.