Bobo Mare, una din jumătăţile duo-ului de zeflemişti Fără Zahăr, îşi împarte cariera între noul album, în pregătiri, al formaţiei şi spectacolele atipice de teatru.

Formaţia a lansat de curând ultimul single "Cine mi-a împuşcat maimuţa", dar acesta nu este singura preocupare din viaţa cântăreţului ieşean. Pe lângă meseria la care, spune el, se "pricepe mai bine", muzica, Bobo cochetează de ceva timp cu o formă de teatru care a prins, în mod surprinzător, la public. Este încă "un pasager clandestin" al acestei arte, după cum spune el, dar provocarea îl face să accepte rolurile pe care i le propune Ada Milea. Colaborarea dintre cei doi a început cu adaptarea lui "Don Quijote", piesă pe care "Ada o tot îmbracă în haine noi, să nu se plictisească în aceeaşi formă" şi care încă se joacă, după mai bine de şase ani de zile. De curând cei doi au adaptat şi "Nasul", de Gogol într-un spectacol la fel de inovator în regia lui Alexandru Dabija.

Bobo povesteşte despre prima lui iubire, muzica, despre planurile de viitor ale formaţiei şi cum pot fi ele puse în aplicare, dar şi despre cum a început şi cum s-a dezvoltat colaborarea cu idolul lui, Ada Milea, cea care l-a ajutat şi pe care o poate numi acum prietenă.

EVZ: Cum ai ajuns să lucrezi cu Ada Milea? Bobo Burlăcianu: La un moment dat, noi - Fără Zahăr - eram invitaţi la Tonomatul DP2 şi Măruţă a sunat-o pe Ada să intre în direct, ştiind cât de mult o apreciem. Cred că atunci a fost prima întâlnire. Destul de ciudată pentru că e dificil să-ţi întâlneşti brusc idolii, dar ca surpriză, a funcţionat. Altă dată, la o ediţie a Stufstock-ului, noi fiind săraci şi neavând decât o singură chitară mai bună, am rugat-o pe Ada să ne împrumute chitara ei pentru concert. Am cântat în aceeaşi seară, pe scena mică. Apoi am avut un concert comun în Lăptăria lui Enache. După care, în 2004 m-am mutat la Bucureşti şi am început să merg mai des la concertele ei. Am devenit prieteni. Mi-a zis la un moment dat că lucrează la o adaptare după "Don Quijote" şi voia să folosească o chitară electrică. M-a întrebat dacă ştiu să cânt la electrică. I-am zis că nu. A zis "Perfect. Poţi să vii la o repetiţie marţi?" Şi m-am dus, fără să am habar de nimic.

Ce influenţă a avut ea asupra muzicii Fără Zahăr? Am ascultat-o pe Ada în primii ani de facultate, şi avea un tip de umor special, nemaiîntâlnit. Inteligent, cinic, curat. Ne-a lărgit percepţia asupra umorului. După ce am ieşit cu Fără Zahăr, au fost oameni care au găsit similitudini între noi şi ea şi asta m-a bucurat foarte tare.

Ce parte a spectacolelor te-a atras mai mult? Actoria. Pentru că e tărâmul nedescoperit încă. Muzica îmi place mai mult pentru că mă pricep mai bine şi mă simt confortabil acolo, cu ea. E o zonă în care nu mai am mari emoţii. La actorie în schimb, nu sunt la fel de sigur. Care este colaborarea ta favorită cu teatrul de până acum? "Nasul" (adaptare după N. V. Gogol). A însemnat foarte mult pentru mine să cânt şi să joc pe scena unui teatru naţional, sub îndrumarea unui regizor ca Alexandru Dabija, cu scenografie, lumini, un spectacol de teatru în toată regula. Psihic, eram sub nivelul acela. Nu eram pregătit. Dar am lucrat într-un mediu foarte prietenos şi relaxant, cu Ada şi cu domnul Dabija. Ne-am lăsat libertatea şi plăcerea de a ne juca, de a face ce ne trăsneşte. Şi a ieşit superb.

Ce fel de public ai câştigat? Muzica e o artă mai accesibilă decât teatrul. Cu Fără Zahăr aveam o plajă foarte largă de public, şi ca vârstă şi ca educaţie. Din fericire, chiar de la început, am avut parte şi de un segment de public cult. Personal n-am întâlnit, deşi probabil există, oameni cărora să le placă spectacolele Adei şi să nu le placă Fără Zahăr. Dacă am întâlnit, nu mi-au spus-o. Pe ei i-am câştigat.

Care sunt provocarile unei spectacol de acest gen? Sunetul. E o provocare indirectă, pentru că nu ţine de noi, cei de pe scenă, dar care ne influenţează cel mai mult şi modifică sănătatea spectacolului. Facem un tip de teatru amplificat şi contează enorm să fie sunetul bun. Apoi greşelile. Cele personale. Un vers uitat, o bâlbâială mică. Provocarea e să le integrezi în spectacol acolo unde se întâmplă. Să le faci parte din reprezentaţie, să le joci cu naturaleţe. Apoi calitatea spectacolului depinde foarte mult de public. Pentru că orice tip de spectacol e un schimb de energie între scenă şi sală. El pleacă de pe scenă, dar dacă nu se întoarce înapoi din sală, amplificat, atunci pe scenă se stinge, pentru că nu e alimentat.

Ce proiecte de sfârşit de an ai? Lucrez în paralel la două proiecte cu Ada Milea. De fapt am început să lucrăm. Acum facem o pauză şi le vom relua probabil în octombrie, ca să fie gata până la sfârşitul anului. Unul din ele este o adaptare după piesa de teatru "Insula" de Gellu Naum. Despre cel de-al doilea nu pot să zic mare lucru. Nu ştiu dacă am voie, oficial. Ne-am dat seama că, de la "Nasul", din 2007, au trecut patru ani în care n-am mai lucrat nimic împreună şi de aceea ne-am apucat de două o dată. Şi suntem foarte încântaţi de ce va ieşi.

Un nou single şi un album incert

În prezent formula Fără Zahăr este Bogdan Burlăcianu, Bobi Dumitraş, Alex Neagu şi George Maxim. Ultimii doi fac parte din formaţie de trei ani.

"Cine mi-a împuşcat maimuţa", cea mai nouă piesă, relansează formaţia care a dispărut în ultima vreme din atenţia publicului. Albumul, însă, este în aşteptare. Cele 12 piese ce vor fi incluse pe album sunt deja înregistrate, iar Bobo şi Bobi aşteaptă acceptul casei de discuri. În ceea ce priveşte piesa, Bobo o vede ca pe "o piesă haioasă, cu elemente din viaţa satului, în stilul characteristic, o piesă despre tendinţa românului de a da vina pe alţii pentru necazurile lui, respectiv pe maică-sa, în loc să pună mâna să schimbe ceva".    

Cât despre viitor, cei doi ar încerca o piesă despre inundaţii, dar nu au reuşit să ajungă la o formă convenabilă. "E dificil să faci umor din tragedii aşa mari", consideră Bogdan. "Momentan, trendul e de optimism. Piesele cu mesaj pozitiv despre ţară prind mult mai bine acum. Şi e normal, pentru că oamenii au nevoie de aşa ceva. Ar trebui să ne reprofilăm şi noi", mai crede Bobo.