Creșterea și diferențierea excesivă a celulelor prin dezechilibrarea ciclului celular pot conduce la apariția cancerului. Cancerul a fost și va rămâne în continuare o problemă majoră de sănătate publică, atât la nivel național cât și la nivel mondial, fiind prima sau a doua cauză de decese premature (la vârste cuprinse între 30 – 69 ani) în 134 de țări, potrivit OMS - International Agency for Research on Cancer).
Din nefericire, această afecțiune este responsabilă de aproximativ 10 milioane decese în anul 2020, una din 11 femei și unul din 8 bărbați decedând din cauza acesteia în fiecare an. Pe de altă parte, estimările World Cancer Report 2020, arată că atât incidența cât și prevalența acestei afecțiuni sunt în creștere, ceea ce ne obligă la măsuri imediate pentru limitarea poverii bolii.
În UE, în anul 2020, au fost înregistrate 2,7 milioane noi cazuri de cancer și 1,3 milioane decese
Conform Globocan, în România, în anul 2020, au fost înregistrate 98886 noi cazuri de cancer (53881 cazuri la sexul masculin și 45005 cazuri la sexul feminin) și 54486 decese (31886 decese la sexul masculin și 22600 decese la sexul feminin). Cele mai frecvente localizări, la ambele sexe, au fost în ordine descrescătoare, colorectal, plămân, sân, prostată, vezică urinară.
La sexul feminin, cele mai frecvente cancere au fost înregistrate, în strânsă legătură cu următoarele localizări: sân, colorectal, col uterin, plămân, corp uterin.
La sexul masculin, cele mai frecvente cancere au fost înregistrate, în strânsă legătură cu următoarele localizări: plămân, prostată, colorectal, vezica urinară, stomac.
În ţara noastră mor anual peste 6000 de oameni din cauza cancerului colorectal
În România acest tip de neoplasm este cel mai frecvent cancer, fiind al doilea cel mai frecvent cancer la femei şi al treilea la bărbaţi. Îngrijorarea specialiştilor în sănătate este cu atât mai mare, cu cât se observă o creştere accentuată în ultimele decade a numărului de cazuri, în special la persoane sub 50 de ani.
Ce este şi mai grav, că în România tot mai mulţi tineri sunt depistaţi cu cancer colorectal: Riscul de cancer colorectal creşte cu vârsta, cea mai afectată grupă de vârstă fiind cea de la 60-79 ani, ÎNSÄ am observat o scădere accentuată a vârstei pacientilor diagnosticaţi cu un astfel de cancer. Adulţi de 40-45 de ani, uneori chiar şi mai tineri ajung pe masa de operaţie. Mai grav este că, frecvent sunt cazuri descoperite deja în stadii avansate.
Peste o treime din decesele prin cancer colorectal ar putea fi evitate
Cum? O simplă colonoscopie le poate salva viaţa pacienţilor! Prin caracteristicile sale, cancerul colorectal este o patologie care poate fi prevenită prin screeningul şi supravegherea persoanelor asimptomatice." dr. Victor Ştefănescu, medic primar chirurgie generală
În momentul de faţă, în ţara noastră un screening coerent NU există! Pe hârtie este aprobat un program de screening al cancerului colorectal, dar în realitate acesta este un program pilot care se adreseaza doar unei arii foarte restranse geografic, abia in 2023 intentionandu-se extinderea la nivel national in functie de rezultatele acestui program pilot.
O diagnosticare precoce înseamnă şansă la viaţă
Nici astăzi nu este în totalitate clar de ce apare cancerul intestinului gros. O serie de factori de risc au fost asociaţi cu această afecţiune. Aceştia cresc riscul de apariţie al cancerului, dar nu suficienţi pentru a cauza un cancer. Aproximativ 25-30% din cazurile de cancer de colon şi de rect apar în context familial şi mai puţin de jumătate dintre cazuri apar ca rezultat al unei afecţiuni ereditare cunoscute (ruda/rude de gradul 1 cu cancer de colon sau de rect) .Este important să ne gândim la necesitatea testarii genetice a pacientilor cu cancer aparut la vârste de sub 50 ani sau care provin din familii cu istoric de cancer colorectal. În restul cazurilor, cancerul se manifesta ca boală sporadică, fără să aibă legatură cu genele moştenite.
O simplă colonoscopie vă poate salva viaţa!
Medicul gastroenterolog poate despista cu ajutorul acestei investigaţii video eventualele anomalii apărute la nivelul colonului sau al rectului. De altfel, specialistul poate interveni chiar în acel moment asupra eventualilor polipi descoperiti prin prelevarea unor biopsii sau rezectia acestora, ulterior probele obtinute fiind analizate histopatologic. Este foarte important să înţelegem că în cazul depistării precoce, cancerul colorectal poate fi vindecat!
După ce vârsta este recomandată această investigaţie?
În cazul în care nu aveţi istoric de cancer colorectal în familie, nu aveti istoric de cancer colorectal, nu aţi suferit iradierea abdomenului sau pelvisului, nu aveţi boală inflamatorie intestinală, nu aveţi un sindrom genetic cu risc crescut de cancer colorectal, atunci este indicat să începeţi screeningul în intervalul de vârsta 45-50 de ani. Însă în oricare situatie de mai sus este indicat să începeţi screeningul mai devreme şi conform indicaţiilor medicului gastroenterolog, spune dr. Victor Ştefănescu, medic primar chirurgie generală.
Informaţii suplimentare dr. Victor Ştefănescu
Dr. Victor Stefănescu este medic primar chirurgie generală, specializat în chirurgia oncologică colorectală şi având deja o experienţă vastă acumulată în acest domeniu în special prin abord minim invaziv (laparoscopie avansată), în special chirurgie colorectala şi hepato-bilio-pancreatică. Din 2015 ocupă funcţia de medic primar în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila" Bucureşti şi colaborează cu spitalul privat Royal Hospital.