Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al PDL, a declarat la emisiune "După 20 de ani" că discuţiile oficiale despre Mişcarea Populară nu au fost începute încă în cadrul partidului, dar că orice persoană sau partid care aderă la aceste principia poate fi partenerul PDL.
Ultimul răspuns a venit la întrebarea moderatorilor de la Pro TV referitoare la un posibil parteneriat între PDL şi partidul lui Dan Diaconescu. "Vi se pare în regulă că Mişcarea Populară a fost înregistrată la OSIM de fiica preşedintelui?", au întrebat-o aceştia pe Anca Boagiu.
"Pentru mine aceste lucruri au mai puţină relevanţă", a replicat Boagiu. "Nu am început să discutăm oficial în interiorul partidului (despre Mişcarea Populară - n.r.). Au fost teme lansate, dar eu cred că chiar avem nevoie de o coagulare în România a tuturor fortelor politice şi civice care vor să vadă altceva din ţara asta. Eu cred foarte tare într-o nouă Românie. Chiar cred, când mă uit la feţele oamenilor tineri care visează altă Românie".
Ea a precizat că "orice persoană fizică, juridică, partid politic care aderă la anumite principii poate fi un potenţial partener". Boagiu a refuzat să se refere la exemple concrete, întrebată fiind dacă este posibilă o aliere a PDL cu formaţiunea lui Dan Diaconescu.
"Eu cred că România a depăşit chiar bine perioada critică pe care ar fi putut s-o aibă, iar în acest moment trebuie să continuăm ceea ce am început", a mai spus ea.
Întrebată în legătură cu declaraţiile făcute zilele trecute despre remaniere, Anca Boagiu a replicat: "Eu am zis că oricând se poate face o remaniere guvernamentală, nu o exclude nimeni. În orice ţară democratică se întâmplă remanieri guvernamentale, dar ele se fac, nu se comentează. Când se face, se face. Se face şi se anunţă imediat". CITIŢI ŞI:
- Emil Boc: Tema remanierii nu este pe agenda PDL
- Baconschi are "mandatul tacit" al PDL să facă o mişcare populară. Roberta Anastase îl contrazice