BNR corectează cu grijă deficitul contului curent

O corecţie a deficitului de cont curent până la 8-9% în acest an ar fi suficientă pentru a nu afecta foarte mult economia, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Mediafax.

"Cred că e bine să te focusezi pe limitarea corecţiei de deficit de cont curent. Să fie o corecţie treptată. Un nivel bun ar putea să-l reprezinte, ce se poate acoperi din investiţii străine directe", a spus Isărescu, după o prezentare a laureatului premiului Nobel pentru economie Joseph E. Stiglitz în cadrul Forumului Financiar Central şi Sud-Est European.

Guvernatorul BNR s-a arătat de acord cu opinia lui Stiglitz, potrivit căruia ţările mici ar putea avea şanse mai mari de a face faţă crizei financiare.

"Sunt de acord că ţările de dimensiuni mici pot naviga mai bine, deşi pot la fel de bine să fie afectate mai mult", a spus Isărescu.

Oficialul BNR a susţinut şi opinia lui Stiglitz faţă de importanţa stabilităţii financiare, deşi a arătat că în calitate de bancher central consideră ca o prioritate stabilitatea preţurilor.

"Cred că este necesară o stabilitate financiară pentru a avea un echilibru, deşi ca bancher central consider că stabilitatea preţurilor reprezintă principala preocupare. Stabilitatea preţurilor sustenabilă nu poate fi atinsă pe termen lung fără o stabilitate financiară", a spus Isărescu.

România, puţin afectată de criză

Stiglitz a arătat că România se află printre ţările care nu sunt afectate atât de puternic de criza financiară internaţională.

"Problemele aici nu sunt chiar atât de severe. Măsurile şi reglementările din sistemul bancar au fost bune", a spus Stiglitz, menţionând că unul dintre avantaje a fost rata de curs de schimb flexibilă.

Pe de altă parte, el a afirmat că flexibilitatea cursului de schimb scade odată cu creşterea împrumuturilor în monedă locală.

România are un acord de finanţare externă în valoare de 20 miliarde euro, coordonat de FMI, la care participă şi Uniunea Europeană, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi alte instituţii internaţionale.

Acordul cu FMI prevede, printre altele, o ajustare a cheltuielilor, astfel încât deficitul bugetar să nu depăşească 4,6% din PIB la finele anului, respectiv 24,3 miliarde lei.