Banii cu care riști să fii înșelat. Alerta și explicațiile BNR

Bancnotele falsificate în 2018 au fost în creștere cu 1.137, comparativ cu anul 2017. Cel puțin așa reiese din expertiza realizată de Banca Națională a României (BNR)

5.902 bancnote au fost falsificate în 2018 conform raportului anual al Băncii Naționale a României, cu 27% mai mult decât în 2017. Dintre acestea, 5.566 erau bancnote de 100 lei și la o distanță mare se află cele de 50 de lei, fiind falsificate 298 de bancnote.

„Din numărul total de bancnote false, 253 au fost capturate de poliție în cursul unor acțiuni specifice, înainte de a fi puse în circulație, iar 5.649 de falsuri au fost depistate în circulație (cu 905 bucăți mai multe decât în anul 2017)”, menționează BNR.

Situația pe fiecare bancnotă arată astfel:

5.566 falsuri – 100 lei

298 falsuri – 50 lei

28 falsuri – 10 lei

8 falsuri – 200 lei

2 falsuri – 500 lei