BNR a scos pe piață o monedă din aur și una din argint. Cu ce sumă pot fi cumpărate

BNR. Sursa foto: Arhiva EVZ

Banca Națională a României (BNR) a anunțat că au fost lansate în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint. Prețul acestora nu este deloc mic, dar asta nu îi împiedică pe colecționari să le cumpere.

În data de 29 mai 2023, reprezentanții BNR au anunțat că s-au lansat două monede, una de aur și alta din argint. Lansarea în circuitul numismatic are tema „175 de ani de la Revoluția Română din 1848”. Lansarea a fost realizată prin intermediul sucursalelor regionale ale BNR. Acestea sunt: Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş. Moneda din aur are valoarea nominală de 100 de lei. Forma este rotundă, are un diametru de 21 de milimetri și o greutate de 6,452 de grame. Cantul este zimțat. Moneda din argint are valoarea nominală de 10 lei, forma este rotundă și are un diametru de 37 de milimetri. Greutatea este de 31,103 grame și cantul este zimțat.

Cum arată moneda de aur

Pe moneda din aur se află monumentul Eroilor Pompieri din București, stema țării, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc. De asemenea, sunt trecute valoarea nominală (100 lei) și anul în care a fost emisă moneda (2023). Pe aversul monedei din argint, apar aceleași detalii, însă doar valoarea nominală este diferită (10 lei). Pe reversul monedei, în ambele cazuri, apar următoarele detalii: inscripțiile „REVOLUȚIA ROMANA” și anul „1848”, dar și portretele celor 3 revoluționari pașpotiști – Avram Iancu, Nicolae Bălcescu și Mihail Kogălniceanu.

Cât costă moneda din aur

Moneda din aur are un tiraj maxim de 1000 de piese și cea din argint 5000 de piese. Colecționarii care doresc să achiziționeze monede din aur trebuie să scoată din buzunar suma de 3.100 de lei, exclusiv TVA. Pentru moneda din argint, prețul este de 490 de lei, exclusiv TVA. La achiziționare, se oferă atât broșura de prezentare, cât și certificatul de autenticitate, cu semnăturile guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi casierului central. Monedele din aur și argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent, potrivit Cancan.

Cele mai valoroase monede vechi

• primul leu românesc de argint, emis în 1870, în timpul lui Carol I, în 400 de exemplare;

monede jubiliare de aur, dedicate lui Carol II în 1939;

• moneda de 1000 de lei de aur și două monede de argint, de 100 si 500 de lei, cu tematica „2040 de ani de stat dacic centralizat”, din timpul lui Ceaușescu, apărute în tiraje foarte mici și folosite ca obiect de protocol;

• 2 lei din argint, din 1901, seria a doua, apărută în 12.000 de exmplare, din care au mai rămas doar 60-70 de bucăți;

• moneda de 250 de lei din aur, aparținând legionarilor, emisă în 1940, din care s-au păstrat numai șae exemplare, dintre care doar două în România, trei fiind în Spania, unde s-au retras legionarii;

• toate monedele de aur ale domnitorilor români;

• monedele medievale transilvanene